Blog

O capră (fragment Sânge satanic)

VI. O capră

Azi toată redacția a hotărât să punem bani ca să îi luăm cadou lui G. S-a tras la sorți și sorții au fost nemiloși cu o tipă, care urmează să se plimbe pe la toată lumea cu un coșuleț în care noi să punem bani.

Toți dau cam a cincea parte din salariu, banii din care ar fi trăit vreo zece zile, sau banii pe care eu i-aș fi băut cu ai mei în prima parte a unei seri.

Ajunge și la mine. Îmi întinde coșulețul. Iau în glumă o sută de mii din coș și îi bag în buzunar.

„Ce faciiii?“ se scandalizează gagica.

„Păi am rămas fără țigări.“

„Pune banii imediat la loc!!!!“

„Stai calmă, a fost o glumă!“, încerc să o liniștesc, de fapt nici nu știu prea bine ce mă apucase. E roșie la față și sigur are tensiunea periculos de ridicată.

„Glumă de aurolac, de satanist“, concluzionează plină de dispreț.

Așa o fi, mă gândesc. Țin minte când ne mai distram cu chestia asta, ne făceam că furăm bani de la cerșetori care se pretindeau orbi sau în tren, de la naș.

Îi dau și eu 20 de mii. Vechi. Se uită la mine ca și cum nu ar înțelege despre ce e vorba.

„Cum, tu doar atât vrei să dai???? Dar e vorba despre G., e șefa noastră! Dacă nu-i iei lui G. cadou, cui îi iei?“

Pizdei pe care o fut, mă gândeam să-i zic, dar m-am abținut.

„Și nu e corect față de noi, ăștia care am pus câte două milioane jumate“, adaugă.

Îi explic că eu nu prea sunt de acord cu linsul șefilor în cur și că după mine un cadou trebuie dat numai unei persoane la care ții, în niciun caz din obligație.

„Ei, asta-i acum! Tu nu trăiești în societate? De unde vii tu?! Există niște reguli și trebuie să te conformezi. Aici faci parte dintr-un colectiv și noi avem reguli, să știi“, mai spune.

Îmi vine să o înjur și să îi țin o teorie despre anarhism, dar mă gândesc că mai bine tac dracu’ și se termină mai repede ba­lamucul, ca să îmi văd de treabă. Mă pune naiba și îi propun o chestie:

„Uite, facem așa atunci: nu dau niciun ban, dar în schimb o să-i iau eu un cadou, ceva ce cred că i se potrivește.“

Gagica mă privește cu mare neîncredere, dar, până la urmă, vrând nevrând, este de acord.

„Ar fi bine ca, pe lângă cadoul propriu-zis, să îi iei și un buchet de flori. Ai putea să îi iei 23 de trandafiri gen.“

Sau o mașină, gen. Gen. Pula mea, gen. Să vă fut în gură de „jurnaliști“ retarzi, gen. „A… Și, cel puțin mie așa mi se pare corect, ia-i un cadou care să se apropie de suma pusă de fiecare, adică două milioane jumate gen.“

Bine, gen. O să-i iau o pulă gen, da’ nu știu unde găsesc așa ieftin.

Partea bună e că pot lipsi câteva ore de la birou, ca să caut cadoul. Profit de asta și plec imediat.

Firește, mă opresc mai întâi la bodega din colț și mă tratez cu o bere gen, deși e 10 dimineața. Taman bine, pe stomacul gol, o să mă simt un pic ca în vamă. Îmi iau o halbă și o dau pe gât. Deja parcă toată chestia asta cu jobul e mai ok după o bere, vezi numai partea haioasă din tot ce se întâmplă, faci mai ușor haz de necaz. Astea fiind spuse, mai beau una. Mă uit în portofel, am șase milioane, bani căcălău, totuși nu cred că am să-i cumpăr ceva scump, pentru că e o dobitoacă și decât să-i cumpăr ei o țoală sau un căcat de bijuterie, mai bine îi cumpăr lui R. gen, fiindcă o iubesc. Mai beau o bere. Parcă mi se face puțin foame. Pula mea, ia să mănânc o pizza gen. Cer pizza și încă o bere. Termin de mâncat și mi-e prea lene să mă ridic să merg după cadou, așa că mai cer o bere. Plătesc și plec. Gen.

Văd că deja e pauza de masă, lumea iese din „companie“ în cârduri-cârduri, aliniați unii în spatele altora, se îndreaptă spre mac. Cred că ar fi mortal de haioși văzuți din avion. Fuckin’ corporates. Iau autobuzul trei stații și mă duc la un magazin care are și prostii pentru gagici. Văd un inel finuț de argint, mă gândesc că i s-ar potrivi lui G., deși țăranca poartă aur, dar eu oricum n-am chef să îi iau ceva ce i-ar plăcea ei, o să îi iau ceva ce îmi place mie. Întreb cât costă. Două milioane, îmi spune vânzătoarea. Scump în pula mea. Next… Văd un pic mai încolo și un inel cu cap de lup. E megamarfă, mă gândesc să mi-l iau mie, îl cer. Îl probez, e mic. Zice că nu are mări­me mai mare. Îmi trece un gând super mișto: i-l iau gagică-mii!!! O să fie foarte fericită. E două milioane jumate, dar nu contează, am primit și cutiuță din aia bengoasă la el. De abia aștept să i-l dau lui R.

O sun. O întreb ce face, zice că se joacă pe calculator cu sor-sa. Îi spun că o iubesc mult. Mă întreabă cu cine am băut așa de dimineață. Îi povestesc faza de la birou, îi zic că am băut lângă job câteva beri și acum sunt în căutarea unui cadou pentru șefă. Îi zic și că i-am luat și ei ceva mișto, care o să-i placă mult și că după program ieșim la o bere unde vrea ea. Tace vreo două minute. Îmi dau seama că plânge. Ce dracu’ ai, o întreb. Zice că și ea s-a îmbătat, a băut cu sor-sa câteva beri în timp ce se jucau. Îmi spune că mă iubește și că ne vedem diseară.

Am închis. Mi-e dor de ea. Vreau să vină seara mai repede. Am obosit de la atâta căutat… Văd pe geam, în spatele ma­gazinului, o bodeguță super marfă, ce-ar fi dacă aș mai bea o bere? Dă-l în pula mea de cadou, bine că i-am luat lui R. inel cu cap de lup. Mă mai uit o dată la el, e foarte mișto. Îmi aduc aminte că s-a îmbătat odată și a început să urle la lună. Sunt lupoaica blestemată, zicea.

Berea e super bună, beau două. Mă uit în portofel, mai am 3 milioane 200 de mii. O grămadă de bani, îmi ajung. Oricum nu vreau să-i iau lu’ aia ceva scump…

Încep să mă gândesc din nou la R. Mă întreb cum ar fi arătat iubirea noastră dacă am fi fost dependenți de heroină. Heroina e mai tare decât ketamina. Oare ne-am fi ros unul pe altul, ne-am fi mâncat mațele, ne-am fi băut sângele sau, devenind dependenți, ne-am fi iubit mai mult și am fi încercat să tragem de celălalt, să îl scoatem la suprafață? Nu știu. Iar o iubesc, iar nu mă pot gândi la altceva, iar mă doare că nu sunt pentru ea tot ceea ce și-ar putea dori, fuck, n-o să fiu nicio­dată, o să ajung o ființă neîmplinită care nu mă mulțumește nici pe mine și nici pe ea, voi fi undeva la mijloc între două idealuri și vom continua să fim din ce în ce mai nefericiți. Mai beau o bere. Adevărul e că mă simt din ce în ce mai bine, e fain să chiulești de la job în miezul zilei și să stai la bere.

Cu greu mă despart de terasă, plătesc și intru din nou prin magazin. Mă gândesc că la gagici proaste le plac jeguri din alea de prins în păr, clame, cum pula mea se cheamă, și eșarfe, baticuri. Întreb o tanti unde e raionul de eșarfe. Mă cam cla­tin și tanti nu mă ia în serios. Eu insist. Mi se năzare că nu știe ce înseamnă eșarfe și îi explic „așa ca niște fulare, da’ mai subțiri“. Ca să scape de mine, mă îndrumă către raionul de pijamale. Pula mea, cum să-i iau lui G. o pijama… deși ar fi fain, dacă ar fi o tipă cu simțul umorului. Văd în schimb o cămășuță megamișto, super faină, cu o veveriță pe ea. Neagră. Întreb cât costă, numai 700 de mii. Marfă, zic, i-o iau lui R. Aleg o mărime medie, o mai sucesc, o mai învârt, o cumpăr. Sunt foarte fericit. O să-i stea minunat. O să fie sexy. Întreb vânzătoarea unde e raionul de eșarfe. N-avem de eșarfe, îmi zice, da’ încearcă la accesorii de păr. Genial, zic. Ăla e chiar alături. Mai am 2 milioane 340 de mii, bani căcălau. Mă uit la clame. Toate sunt ca de țigănci, ceea ce e logic în definitiv, pitziile se trag din țigănci. I guess. Văd o clamă nașpa așa, da’ verde, lui G. îi place verdele. Întreb cât face. Vânzătoarea e tot țigancă. Firește. Sau pitzi, nu-mi prea dau seama. 400 de mii, îmi zice. Aoleu, scump, în pula mea. Mă mai uit, văd și niște mărgele. Tot verzi. Întreb cât fac, alea sunt 800 de mii. Să-mi bag pula, dă-le dracu’! Văd într-un colț și eșarfe. Până să caut o eșarfă verde, astea măcar sunt mai ieftine, 200 de mii una, ochesc într-un colț un batic albastru cu cap de mort. Uai, ce fain, mă gândesc, R. are baticuri cu cap de mort negre și roșii și n-are niciunu’ albastru. Cât face? 200 de mii. Îl cumpăr. Sunt fericit. Sunt foarte fericit, mă uit la ceas, în câteva ore o să ne întâlnim și o să-i dau toate cadourile, o să se bucure, o să țopăie și o să mă pupe. Sunt atât de fericit încât uit să îi cumpăr lui G. eșarfă. Ajuns în stradă, îmi aduc aminte că am uitat să îi iau eșarfa, dar îmi e prea lene să mă întorc să i-o iau. Parcă mă încearcă o foame. Pula mea, ce-am obosit, cum o fi să fii piz­dă, să mergi la cumpărături în fiecare weekend în loc să stai la bere?! Horror. Mă opresc la un butic, îmi cumpăr chipsuri. Mănânc puțin, mi se face sete. Intru în alt butic și îmi iau o cola. Mai am 2 milioane 90 de lei. Stau cu punga de chip­suri și cu cola în mână în stație și mă gândesc ce pula mea îi iau lui G. Văd niște controlori care dau să se urce în autobuz și strig din toți rărunchii: Șaseeee, se urcăăăă controloriiiiiiii! Vreo opt maneliști sar imediat jos din autobuz. Controlorii au rămas cu buza umflată sau în cel mai bun caz au mai prins doar vreo pizdă întârziată. Sunt mândru de mine. Am făcut o faptă bună, haiducească, chiar dacă pentru maneliști.

Cuget în continuare ce să-i iau lui G. Pula mea… Chiar n-am idee. După eșarfă îmi e lene să mă mai întorc. Încep să merg aiurea pe stradă, poate îmi vine o idee. Multe idei îmi vin în timp ce mă plimb. E drept, asta se întâmplă întot­deauna noaptea. Nu-i nimic, bine că măcar e înnorat. Văd un magazin de calculatoare și îmi amintesc că mi-ar trebui un mouse pentru acasă, ca să nu mă mai plimb de două ori pe zi cu mouse-ul după mine la serviciu și înapoi. Intru. Văd un mouse foarte fain. 600 de mii. E d-ăla șmecher. Îl cumpăr. Mă gândesc să-i iau ceva lui G. de la magazinul de calculatoare, dar sunt în pană de inspirație. Plec cu mouse-ul și continui să mă plimb. Trec pe lângă un fornetti și mi se face poftă, îmi iau fornetti cu brânză. Ajung în dreptul unui magazin cu artico­le de copii. Uaaa… are jucării de pluș. Intru. Reflectez că ar merge să îi iau lui G. o jucărie, deși știu că nu s-ar bucura. Aia numai copilăroasă nu e, deja e ofilită. Văd un elefant uriaș, e superb. E gri cu botu’ roz, e super fain. Mă uit la el, ce bine ar arăta la R. în pat… lângă rață, maimuță, urs, tigru, șoarece, mâță, cățel cu pete, vacă bălțată, clovn, pui de găină și ce mai are ea pe acolo. R. e copilăroasă. R. e marfă. Nu pot să rezist, întreb cât costă elefănțoiul. Un milion 300 sute, îmi spune vânzătoarea. Scump, da’ e fain. Mă mai uit la maimuțoi, pen­tru G. nu au nimic mișto. Nu pot să rezist tentației. Mi-o imaginez pe R. când o să mă vadă cu elefănțoiul în brațe, cum o să urle de bucurie. Cum o să mă pupe. Pula mea, nu i-am luat niciodată atât de multe cadouri… Cumpăr elefantul. Mă uit în portofel, mai am 90 de mii. Las’ că e bine. Mă gândesc să țin vreo 50 de mii pentru un trandafir, să-i iau lu’ G. un trandafir, unu’ îi ajunge, dă-o dracu’ de curvă agramată. Văd eu într-un colț o capră. Da, o capră. E faină, e micuță și are și țâțe, e fată. Mă pufnește râsul, i s-ar potrivi capra lui G. Întreb cât e capra. 40 de mii. Ptiu… ce brodeală, la fix. E semn că musai tre’ să cumpăr capra. O cumpăr. Îi zic să mi-o pună într-o punguță de cadouri, dar îmi dau seama că nu mai am bani, tre’ să țin 50 de mii pentru trandafir. Vânzătoarea, de treabă, îmi dă gratis o pungă de cadouri. E mișto punga, doar că e cam îngălbenită, ruptă într-un colț și șifonată. Pula mea, i se potrivește de minune lui G.

Iau capra cu punga, elefantul în brațe și plec. Mă opresc la o florăreasă. Ieftin băiatu’, hai la fata, ieftin îți dau, îmi zice. Asta e bine. Mă uit la flori, pula mea. Văd într-o vază și tran­dafirii, mă uit mai bine, nu-mi vine să cred. Printre trandafirii roșii e unul aproape negru! E cea mai frumoasă floare ever. Are pe margini petalele de un roșu foarte închis, iar în mijloc bobocul pare negru. Nu-mi pot lua ochii de la el, e superb. Deja îmi vine o poezie în minte, pentru R. evident, cu „inima ta de vampiriță e neagră cu roșu pe margini ca trandafirul unei florărese grase pe lângă care am trecut în drum spre biroul în care îmi împrăștii zilnic creierii pe monitor“. Trebuie să-l am, trebuie să-i iau lu’ R. trandafirul ăsta! Întreb țiganca cât face. 100 de mii, boieru’, zice. Încep să negociez, îi recit versul abia compus. Exclud „grase“. Îi zic că vreau să o cer pe gagică-mea, cu care sunt împreună de 12 ani, din clasa a doua, de nevastă. Îmi dă trandafirul cu 50 de mii. Îmi tremură inima când îl scoate din vază ca nu cumva să fie rupt, să nu fie adevărat, să nu fie atât de negru pe cât mi s-a părut. Răsuflu ușurat, tran­dafirul e ok.

Plec. Trec pe lângă o bodegă. Mă gândesc că sunt un bou, trebuia să-i mai recit un vers florăresei și mi-l dădea gratis, și acum aș fi avut și eu bani de înc-o bere. Asta e, sunt bou și îndrăgostit. La câțiva metri de sediul firmei unde e redacția, îmi amintesc că nu i-am luat floare lui G. Muie, G. Ești o nașparlie. Să mă fut pe cadoul tău, din cauza lui n-am eu acum bani de-o bere.

Tocmai când îmi căutam cartela ca să intru, așa, flowerless, adică doar cu trandafirul pentru R., dar ăla nu se pune, văd pe gardul unei curți de vizavi o buruiană cu flori mov. Tii, ce brodeală, mă gândesc. Traversez și rup o bucată de buruiană. E marfă. Seamănă cu G., așa, etno. Și merge cu capra.

„Vaaaaaai! Ce multe cadouri mi-ai luat! Vedeți, măi copii, măi, sataniștii nu-s ei așa ai dracu’ cum crede lumea! Vai, mi-ai luat un trandafir, ce frumos, aș fi preferat alb, da’ e frumos și ăsta! Vai, mersi, dă să te pup!“, se entuziasmează G., care a primit deja cadoul din partea colectivului din biroul 5.

„Aaa… ah… păi nu, adică pupă-mă, da’ să vezi… astea nu-s pentru tine, sunt pentru gagică-mea…“, îngăim, nu fără o undă perversă în glas.

Îi pică fața, colțurile buzelor o iau în jos, mă gândesc că, pula mea, poate începe să plângă. Mă grăbesc să adaug:

„Dar, firește, am și pentru tine ceva!“, și îi întind punga ruptă cu capra, care, pe lângă că e mototolită, acu’ e și udă de transpirație. Îi întind și buruiana. A dracu’ buruiană ne­norocită, fix în momentul ăsta se scutură, deși abia e ruptă de câteva minute. Îi cad petalele pe balerinii grena ai lui G.

Desface punga nerăbdătoare, sigur se așteaptă la ceva scump și finuț.

„O CAPRĂ?????!!!!“

„Da“ zic, super entuziasmat.

„Mi-ai luat o CAPRĂ????“

„Da“, zic, încă o dată. „E capră, adică nu-i țap, uite, are și țâțe, acolo, le vezi?“. Mie îmi place capra, să-mi bag pula. În plus, din cauza ei am renunțat la o bere.

„M. mi-a luat o capră“, le zice colegilor, parcă nevenindu-i să creadă. Ăia zâmbesc tâmp, nu sunt siguri dacă e de bine sau de rău că a primit o capră. Unu’ mai retard începe să aplaude. Gagica care a strâns banii mă privește mustrător. „I-ai luat o CAPRĂ?“, pare să spună.

Mă pupă, îmi zâmbește fals, pune capra pe birou, îmi zice să servesc un fursec și un pahar de suc. Mă îndrept spre fur­securi. Îmi pun pe un cartonaș câteva prăjiturele, îmi torn un pahar de suc. Sunt fericit că totul s-a terminat cu bine, lumea e mulțumită, răsuflu ușurat. Tocmai când să pun sticla jos, se ridică brusc de la calculator, își duce mâinile spre frunte și izbucnește într-un plâns isteric, de nefutută.

„MI-A LUAT DE ZIUA MEA O CAPRĂĂĂĂĂĂĂ!!!!“, urlă ca scoasă din minți, după care părăsește în fugă biroul. Pașii ei se aud pe culoar și, din ce în ce mai vag, cuvintele: „Asta sunt eu pentru ei, o capră!!!! O nenorocită, o împuțită de capră!!!!!!“

Râd și mă înec cu un fursec. Colectivul s-a prins în sfârșit că e de rău ce am făcut, așa că mă privește cu dezaprobare. Se întorc la calculatoare și decid să mă ignore.

Mi se face foame. Mă gândesc că am rămas fără bani și o să plec direct la bere de la birou, așa că rad toate prăjiturile. Las una. Beau tot sucul. Colegii continuă să mă privească cu dezaprobare.

Se întoarce după jumate de oră, cu ochii roșii. Suspină din când în când. După zece minute se face șase. Mă ridic, strâng cadourile lui R., le zic pa și dau să plec. Mă întorc să mai iau și ultima prăjitură și să o mai privesc. Stă cu spatele la noi și plânge din nou.

A doua zi a stat acasă. O colegă din biroul vecin a zis că nu din cauza caprei. I-a venit ciclu’.

R. a fost foarte încântată de cadouri – în special de elefănțoi – și a plâns. Mereu plânge când e drogată.
http://www.hergbenet.ro/carte/sange-satanic-editia-2013-cristina-nemerovschi

 

coperta sange satanic

Share Button