Interviuri

„Nu lua de la alți autori nici stilul lor, nici poveștile. Nu vrei să fii altcineva.”

„Despre scris, spațiul de lucru, inspirație și sfaturi pentru foarte tinerii scriitori:

Eu sunt, cred, departe de ceea ce numim în mod obișnuit un „scriitor cu tabieturi”. Nu am anumite obiecte care nu trebuie să-mi lipsească cu niciun preț de pe birou, nu sunt dependentă de un anumit moment al zilei, în care lumina soarelui să bată într-un fel aparte pe monitor… Scriu de fiecare dată când mă ajunge din urmă o anumită stare, un sentiment că orice altceva aș face în orele ce urmează, în afară de scris, s-ar putea să nu-mi aducă aceeași satisfacție. În momentul în care mă așez la laptop, trebuie să existe întotdeauna un singur ingredient: chef de scris. De acolo vine totul, ușor și firesc. În plus, trebuie să am déjà în minte ceva din poveste, materialul din care voi construi paginile de roman. Nu mă apuc niciodată de scris dacă nu am ceva în minte, ceva ce vreau să scot și să pun pe ecran. Nu neapărat povestea cu toate momentele ei – introducere, desfășurare, punct culminant –, dar totuși un element, o frază, un sentiment sau… o melodie, de la care se poate deșira un fir narativ. Un oarecare tabiet, dacă poate fi numit așa (eu m-am obișnuit să-i spun mai degrabă ciudățenie), este ascultarea repetitivă a unei melodii; îmi aleg un cântec, îl pun pe repeat, și-l las să curgă ore în șir. Mi se pare că îmi dă cursivitate scrisului, îi păstrează un feeling de la cap la coadă. De altceva nu am nevoie, nici măcar de singurătate – mi s-a întâmplat să scriu foarte bine și la petreceri, în baruri, sau la lecturi cu public.

În ce privește spațiul propriu-zis de lucru, am mai multe „vizuini” în care s-au născut cărțile mele. Am biroul de la editură, am mansarda de la țară și am spațiul în care și locuiesc, unde nu am propriu-zis un birou, ci scriu pe unde apuc. În afară de aceste locuri, în general scriu atunci când simt că am starea necesară, cum spuneam – pur și simplu, deschid laptop-ul și continui povestirea de unde am lăsat-o. Într-un fel, probabil că ar trebui să-i fiu foarte recunoscătoare tehnologiei de astăzi, când o tastatură te scoate din impas oriunde ai fi; ar fi fost ceva mai dificil să mă plimb după mine cu o călimară și o pană de gâscă…

Dacă ar fi să încerc să le dau sfaturi celor care încă așteaptă momentul în care își vor lua inima-n dinți pentru a duce la bun sfârșit prima carte, primul din ele ar fi: scrie ceva cât mai personal. Caută acel mesaj despre care să poți spune, în cazul că ar fi singurul pe care l-ai putea trasmite omenirii, că este cel care te reprezintă. Încearcă să scrii o carte pe care TU ai citi-o pe nerăsuflate. Nu trișa – nu lua de la alți autori nici stilul lor, nici poveștile. Nu vrei să fii altcineva. Scrisul este în primul rând autocunoaștere. Apoi, încearcă să trăiești o perioadă cu povestea în minte, vezi exact unde merge, care este treaba cu personajele. Trebuie să-ți cunoști personajele la fel cum îți cunoști prietenii cei mai buni. Trebuie să le știi pe dinafară ticurile de limbaj, gândurile, preferințele. Cam ăsta e tot bagajul de care ai nevoie – firește, ar mai fi lecturile, o experiență cât de cât interesantă de viață… De aici încolo, totul ține de abilitatea de a persevera și de relația pe care o dezvolți în timp cu scrisul. Scrisul trebuie neapărat să-ți umple un gol; dacă nu simți că acel gol există, poate scrisul nu este activitatea căreia să te dedici.”

Cristina-Nemerovschi-1

Cristina-Nemerovschi-2

Articol apărut pe Bookblog.

Share Button

Lasă un răspuns