Interviuri

„Mi-am propus să transmit multă emoție cu Păpușile, să fie o carte care să se poată citi și peste 30 de ani, și peste 100, să fie mai puțin despre societate și mai mult despre oameni și sentimentele lor duse la limită”

„SB: De multe ori cititorii sunt întrebaţi (sau se întreabă între ei) care este personajul lor preferat dintr-o carte. Dar cu siguranţă şi scriitorii au personaje preferate în propria operă. Care este personajul tău preferat din tot ce ai scris până acum?

Cristina Nemerovschi: Țin cam la toate, îți dai seama, mă simt cumva prost față de ele de fiecare dată când trebuie să scot pe cineva în față. (Râde) Totuși, dacă insiști, cel mai mult îmi plac M., Vicky și Ulf. În fiecare am pus mult din ceea ce sunt eu, și fiecare reprezintă o anumită perioadă bine delimitată din viața mea.

SB: N-am să te întreb cât de autobiografice sunt romanele publicate înainte de Anghelescu, pentru că îmi şi imaginez cum vei da ochii peste cap, agasată. Însă te voi întreba ce personaj ţi-ai dori să fii dacă ai putea trăi într-unul dintre romanele tale, şi ce ai face diferit faţă de ce face deja personajul?

Cristina Nemerovschi: O să te amuzi, fiindcă răspunsul te va surprinde, cred. N-o să spun că aș vrea să fiu M. sau Vicky și să trăiesc în lumea lor, fiindcă nu ar avea prea mult sens – personajele astea au fost create ca alter ego-uri ale mele, iar lumea lor a fost modelată într-o anumită măsură după lumea în care am trăit eu. Practic, dacă mi-aș dori acum să trăiesc ca M., nu ar fi pentru mine o călătorie într-o lume diferită, cea a cărții, ci doar o întoarcere în timp. Dar ar fi tot lumea mea. Și n-aș face lucruri diferite față de cele pe care le face personajul, pentru că atât eu, Cristina Nemerovschi, cât și personajele mele trăim și luăm decizii în funcție de cum ne simțim într-un anumit moment – mergem pe instinct, încercăm să dăm prioritate absolută lucrurilor care ne plac, facem tot posibilul pentru a avea în jur doar oameni intenși și autentici, refuzăm falsitatea, superficialitatea, ipocrizia și prejudecățile. Așa că, practic, nu știu ce aș putea schimba – chiar dacă unele decizii nu s-au dovedit în timp a fi fost cele mai bune, tot așa aș alege, pentru că până la urmă alegi în funcție de ceea ce ești.

Însă mi-aș dori să fiu mama lui M., sau mama lui Vicky. Știu, de asta ziceam că vei fi surprinsă… Mi-ar plăcea să fiu unul din aceste personaje, sau ambele, și aș face multe lucruri diferit față de ce fac ele. În ultimul timp am revolta asta constantă, de care nu mă pot elibera, față de părinții care nu vor să-și cunoască propriii copii și să-i accepte așa cum sunt. Mi se pare înfiorător, cel mai rău lucru pe care-l poți face tu, ca părinte. Dacă nu vrei să-ți cunoști copilul, nu-l meriți. Dacă aș fi mama lui M. sau a lui Vicky, asta aș face, aș încerca să cunosc copilul meu. Să-mi explic, să-l înțeleg, atât cât pot, să mă pun în locul lui, să luăm decizii împreună, dacă el îmi dă voie.

Așa, și mi-ar mai plăcea să fiu A. din Sânge satanic. Personajul ăsta e total fascinant pentru că nu își pune ABSOLUT deloc problema cum îl văd ceilalți – pentru el nu există pic de jenă, noțiune de simț al ridicolului (care unui om obișnuit îi inhibă posibilitatea de-a duce distracția dincolo de orice limite), tot așa cum nu există prea mult nici instinct de supraviețuire. Și îi place foarte mult să-i facă pe cei din jur să râdă, involuntar, prin situațiile trăznite pe care le provoacă. Mi se pare un personaj care simte și trăiește o libertate absolută. Poate chiar mai mult decât M..M. o teoretizează, o înțelege, în timp ce A. doar o trăiește.

Și mi-ar mai plăcea să fiu minicapra Maria Magdalena.

SB: Iar acum, în acelaşi registru, te mai întreb şi ce ai face dacă ai fi mama personajului descris mai sus…

Cristina Nemerovschi: Hm, dacă aș fi mama mamei lui Vicky, de pildă, aș avea grijă să o cresc pe “capră” în așa fel încât să-i pese mai puțin de ceea ce spun cei din jur, spectatorii de pe margine. Să își ia în mâini frâiele propriei vieți și să se țină bine de ele. Aș învăța-o că un copil e o parte din tine și trebuie să-ți pese mai mult de ceea ce simte și gândește el, decât de gura lumii, care oricum va găsi un izvor nesfârșit de lucruri pe care să le toace inutil.

Dacă aș fi mama lui A… (chiar, părinții lui A. apar în trilogie? uite că nu reușesc să-mi aduc aminte), i-aș ascunde iarba din sertare, ketamina din baie și gonflabila de sub pat.

Dacă aș fi mama Mariei Magdalena… ha, ha, nu știu. Mi-aș lua o cămară uriașă pe care s-o umplu cu salată.”

CONTINUAREA interviului realizat de Andreea Tănase pentru Semne Bune AICI: http://semnebune.ro/2014/cristina-nemerovschi-in-dialog-cu-semne-bune-patrtea-ii/#axzz3Q2qNSwm3

cristina-nemerovschi-revista

Share Button

Lasă un răspuns