Despre cărți Recenzii Sange satanic Sange satanic

„M., unul dintre cele mai geniale personaje pe care le-am întâlnit într-o carte”

M-am hotărât, în sfârșit-după ceva vreme-, să fac recenzia acestui roman. Am tot amânat acest lucru, pentru că am vrut să mă asigur că nu-mi voi schimba părerea despre carte, nici măcar la câteva luni după ce-am citit-o. Mi-a plăcut atât de mult după ce am terminat-o și am vrut să mă asigur că nu e ceva temporar. Se pare că nu a fost. Cartea aceasta mi-a rămas întipărită-n minte asemeni unui vers dintr-o melodie, dar nu genul acela de melodie enerventă, ci genul de melodie pe care ai iubit-o din prima clipă de când ai ascultat-o și de care încă nu te-ai plictisit. Sânge Satanic e o combinație de oximorone, o abstracție a realității, un ansamblu de atât de multe lucruri care nici măcar nu pot fi explicate concret. Romanul e ca o palmă peste față, e ceva care îți dă de gândit-dacă ești suficient de deștept să o faci-,o carte care transpune realitatea așa cum e ea, fără înfrumusețări artificiale, fără clișee. E doar realitatea, în propria ei existență și esență, realitatea în propria ei originalitate, fără „efecte speciale”. Personajele vorbesc exact așa cum se vorbește. Da, apar înjurături în carte, pentru că și în viața reală acestea sunt prezente. Toți înjurăm și nu înțeleg de ce acest factor ar trebui să fie un element revoltător care să-i  scandalizeze pe unii. Dacă tot e transcrisă realitatea, atunci să fie așa cum e ea, cu înjurături, cu spontaneitate, cu toți factorii prezenți, fără ocolișuri inutile. Cristina Nemerovschi e, într-adevăr, un Caragiale al zilelor noastre. Probabil că tratarea realității cu verdicitate a fost unul dintre lucrurile pe care le-am iubit cel mai mult la această carte.tumblr_nkz2g0KVab1u6zynbo1_540

Umorul negru, sarcasmul, sadismul-și restul elementelor care au făcut cartea să fie și mai bizară- au fost presărate prin întegul roman, dându-i o lucire originală. Cred că nu am mai râs de mult atât de intens. Pur și simplu mă trezeam că râd și nu mă mai pot opri. Mergeam pe stradă-la școală-, îmi aminteam o fază atât de amuzantă din carte și începeam să râd singură(bineînțeles că m-am ales cu priviri ciudate). Un umor atât de profund, un umor de calitate, un umor pentru care merită să mori de râs(ce?). A fost, însă, un umor construit pe baza elementelor prezente în „umila” noastră societate. Singurul lucru trist la această formă de amuzament e însăși eseța ei, care ascunde, în spate, o ilustrare a absurdității unor situații care ar părea, la prima vedere, normale; ralitatea.tumblr_na78qs0UMb1srkxr7o1_500

Însuflețitrea romanului e însăși esența lui.Acesta e genul de carte pe care simți că o înțelegi în întregime, că știi totul, dar în același timp, îți e străină, total necunoscută, proiecția unui mister, a incertitudinii. O compunere de multe elemente abstracte, bizare, dar care creează dependență(și nu orice fel de dependență, ci o dependență nebună). Cartea, de la genialul început, până la straniul sfârșit a fost lipsită de orice urmă de clișeu. A avut o construcție originală, ceva ce nu se aseamănă cu nimic din ce-am mai citit până acum. În ultimul timp nu se mai găsesc atât de multe romane autentice, cu ceva al lor și doar al lor. Mă bucur că l-am găsit și citit pe acesta, pentru că a fost unul cu o structură diferită.tumblr_nlsh75T6gv1qajzcfo1_500

O carte își îndeplinește scopul atunci când transmite, dovedește și spune multe. Personal, simt că această carte și-a îndeplinit datoria, și-a făcut „treaba”. Am simțit-o în adevăratul sens al cuvântului, dar nu în întregime, deoarece cred că mai are încă o infinitate de sentimente de transmis. O carte bună e aceea care reușește să te facă, chiar dacă și pentru puțin timp, să simți că ești un element care face parte din lumea fictivă creată de autoare. Sânge Satanic a fost un roman de genul, un roman care face cititorul să se amestece cu esența, formând un tot, o singură existență. Această carte ascunde adevărul sub masca ironiei, a sarcasmului și a umorului negru-pe care l-am adorat, pur și simplu-, o mască atât de frumoasă și, în același timp, un semnal de alarmă. tumblr_nlrzexn7aO1tod76fo1_500

Personaje:

M. Despre M. aș putea scrie un întreg eseu, un roman chiar. M. e un personaj atât de complex de care e imposibil să nu te îndrăgostești. M. cu Rotting Chrtist(un motiv în plus să-l iubești), cu ironia lui necruțătoare, cu umorul lui negru(am mai zis cât de mult mi-a plăcut asta?), cu cruzimea lui extremă, mereu beat și drogat, bisexual și ateu. Mizantropul M. care îi urăște pe toți, care ascultă muzică bună. tumblr_nlgnsouaMh1sviuduo1_400M. e ca o metaforă a paradoxului, m-am regăsit în multe dintre gândurile lui și, într-un fel, aș putea spune că suntem foarte asemănători(exceptând unele lucruri). Am avut sentimentul ciudat că acest caracter fictiv m-a înțeles mai bine decât au făcut-o oamenii reali, prezenti în jurul meu. Am simțit că împărțim aceleași gânduri, aceeași poveste(bineînțeles, cu mici diferențe). Ajungeam să vobesc singură-din nou-, prin casă atunci când „punea punctul pe «i»” și să zic: „DA! Exact asta cred și eu”(ciudata de mine). tumblr_mopsbjbga71r2sljwo1_1280M. cu teribilismul lui chiar și cu misoginismul lui care se face simțit uneori, M., un ansamblu de chestii abstracte, M., unul dintre cele mai geniale personaje pe care le-am întâlnit, până în prezent, într-o carte.Dezbaterile lui filosofice mi-au dat de gândit. Pot spune că acest caracter a avut o oarecare influență asupra înclinațiilor mele. M. poate schimba mentalități, poate „deschide ochii”.

Acest personaj nu m-a lăsat să mă plictisesc, chiar din contră, m-a făcut să-mi dezvolt o dependență față de el.”

 

CONTINUAREA: https://dia6c.wordpress.com/2015/03/26/recenzie-sange-satanic-cristina-nemerovschi/

Share Button

Lasă un răspuns