Ani cu alcool și sex Despre cărți Pervertirea Recenzii Ani cu alcool și sex Recenzii Pervertirea Recenzii Sange satanic Sange satanic

„Literatura contemporană și cititorul revoltat”

„Atenție! Urmează cuvinte licențioase! În zilele noastre, acest mesaj ar trebui să apară înainte de orice film, oricare carte, fiecare conversație chiar. Poate avertismentul acesta ar împiedica existența unor remarci pe care le voi rezuma astfel: e prea vulgar. Poate omul, știind la ce să se aștepte, va evita ceea ce consideră nepotrivit.

Articolul Ilincăi asupra violenței de astăzi m-a inspirat să scriu despre o temă pe care vreau de foarte mult timp să o abordez: limbajul vulgar din literatură, în special cea contemporană, în special cea autohtonă și, mai ales, reacțiile pe care le are publicul deseori.

Pentru că aici este problema noastră cea mai mare, din păcate – reacțiile greșite ale cititorilor. În ultima vreme, mai toate aparițiile conțin o doză puternică de realitate. Este lansat un roman/volum de poezii/de proză scurtă etc., în care există prea multe înjurături sau cuvinte obscene, în care scenele sunt explicite, prea dure, prea scârboase. Prima, și în general singura, părere pe care unii cititori o au este că respectiva carte e proastă și mainstream. Pentru că puștimea vrea violență în scene și în limbă și atunci scriitorii se vând și bagă sex, ateism, satanism, violuri, decadență, droguri și crime și de fapt nu spun nimic. Așa că Cititorul revoltat scrie el despre cum ar trebui făcută literatura adevărată, nu prostia aia comercială care se publică doar pentru bani. Și îl caută pe scriitorul care l-a supărat cu inepțiile sale. Îl găsește ușor, fiindcă respectivul are pagină de Facebook și blog, unde se mai și laudă cu elucubrațiile acelea.

ana manescu

Și aici vedem că nu felul în care este scrisă literatura de astăzi e problema, ci modul în care este percepută. Respectivul cititor nu îi spune scriitorului că nu i-a plăcut cartea sa (pe care insistă totuși să o citească până la capăt), că nu s-a regăsit în ea, că a priceput mesajul, dar consideră că exemplul prin care a ales să îl transmită este prea… pentru gustul lui. Nu îi spune că știe cum să-și construiască frazele, că i-a plăcut că a folosit o tehnică anume, în schimb îi explică de ce nu este bun de nimic (trimițându-l chiar la textul său despre literatura adevărată). Îl condamnă pe autor pentru subiect/scene/trăsăturile personajelor, comentează îndelungat asupra limbajului vulgar și concluzionează înjurându-l pe scriitor, cu un repertoriu mai hidos decât cel care l-a revoltat în cartea respectivului. Și dacă avem de-a face cu o scriitoare, reacția este deseori chiar mai violentă.[1]

Întunericul este în natura umană. Pesimismul, debusolarea, frica, morbidul, perversitatea, violența, toate sunt firești. Un personaj care nu are gânduri bolnave, o carte în care nu întâlnești nimic patologic nu sunt reale. Unii oameni se pare că nu înțeleg că majoritatea scriitorilor doresc ca personajele lor să fie verosimile. Așa că pun în cuvinte ceea ce văd. Libertatea atât de blamată/apreciată a autorilor de astăzi (depinde din ce unghi privești) vine numai și numai din cea a omului contemporan. Cu această libertate ies la suprafață și laturile întunecate pe care unii nu vor să le accepte ca fiind naturale. Iar această îngrădire a minții îi împiedică pe unii să vadă că majoritatea cărților cu un conținut ridicat de violență sau despre droguri au mesaje diametral opuse. Nu le promovează, cum concluzionează greșit unii cititori, din contră, transmit în cea mai puternică formă ideea că violența și drogurile nu sunt ok.

Cât despre violența limbajului, se pare că mulți trec cu vederea un lucru: insultele, ironia, înjurăturile fac parte din societate și din cultură fiindcă fac parte din om. Când te apuci de o limbă străină, primul lucru pe care îl înveți sunt jignirile cele mai uzuale. Dacă vrei să începi un roman fantasy și citești sfaturi despre cum să-l scrii, printre cele mai importante este următorul: alege-le religia și conducătorii și inventează-le înjurăturile în funcție de ele. Toată lumea, de când lumea, folosește cuvinte „nepotrivite” din varii motive: tic verbal, pentru accentuare, de nervi, de supărare, cu drag chiar. Și atunci de ce să condamni scriitorul? Pentru că a avut îndrăzneala de a crea un personaj realistic?

Henry Miller utilizează de patru ori în două fraze variații ale lui „fuck”[2] dar rămâi cu o imagine puternică, nu cu vulgarul. Desigur, lui Miller i se permite fiindcă e autor străin.

Marin Preda scrie p… mă-sii în „Viața ca o Pradă”. Dar nu zice nimeni nimic, fiindcă scriitorii noștri consacrați nu sunt obsceni ca ăștia de azi. De parcă are vreo importanță că folosea punctele de suspensie, de parcă păcălea vreo secundă creierul cititorului. Da, poate că era mai discret. Dar și oamenii de atunci erau mai discreți.

Și revin astfel la o idee precendentă: se scrie despre lume așa cum este. Cititorul revoltat nu ar trebui să condamne autorul pentru violența subiectului și limbajului său. Ar trebui să blameze lumea, eventual, și dacă o face, să se pună primul pe listă. Pentru că a fost mereu adevărat că schimbarea pornește din fiecare.

Nu pot să nu fiu de acord cu cei care spun că scriitorul folosește dinadins cuvinte vulgare. Numai că sensul peiorativ trece pe un plan secundar. Limba latină vulgară era limba latină vorbită de popor. De acolo își ia autorul inspirația pentru toate obscenitățile pentru care este pus la zid – de la omul obișnuit, care înjură cu pasiune și care are gânduri „necurate”. Dar tocmai această onestitate asupra întunericului uman îi eliberează pe cei care scriu și pe cei care citesc laolaltă. Nu refuzul ne salvează, ci adevărul.

Așa că în loc să îți duci mâna la inimă fiindcă ți-a dat palpitații cine știe ce cuvânt sau imagine ar trebui să faci una din două: ori nu citești cartea despre care știi că nu va fi pe placul tău, ori încerci să vezi dincolo de Cum a fost transmis mesajul și te străduiești să Îl înțelegi, chiar dacă poate nu îl accepți.

Deseori, ideea din spatele celor mai obscene cărți este mai pură și idealistică decât majoritatea gândurilor tale.”


[1] Le dau ca exemple pe Cristina Nemerovschi și Lorena Lupu. Ambele au guri și degete adorabil de spurcate [notă: a se citi sarcastic „spurcat”] și își lansează noile romane zilele acestea. Și ambele au de-a face destul de des cu reacții din partea unor oameni pe care nu îi pot numi altfel decât ignoranți.

[2] ”I’m fucking you Tania so that you’ll stay fucked. And if you are afraid of being fucked publicly, I will fuck you privately.” (Tropic of Cancer)

Ana Mănescu

Sursa: http://societatesicultura.wordpress.com/2012/11/20/literatura-contemporana-si-cititorul-revoltat/

Share Button

Lasă un răspuns