Despre cărți Păpuşile

„Iubirea doar este”

Nu poți citi o carte ca asta decât cu mintea deschisă, lipsită de prejudecăți. Mărturisesc că mi-a fost destul de greu la început să o înțeleg pe Dora, să citesc despre o astfel de dragoste neobișnuită, scrisă la persoana întâi, îmbibată cu atât de multă ardoare și frământări interioare. Chiar și pe parcurs, a fost nevoie de un efort constant din partea mea de a empatiza cu ea și de a-i accepta viziunea. Dar efortul a fost răsplătit peste măsură.

Dora, o artistă adolescentă de 18 ani, se îndrăgostește de Luna, o tânără atipică, cu cinci ani mai mare decât ea. Și Luna se îndrăgostește de Dora. Urmează trei ani și ceva de nebunie, de trăire intensă a fiecărei clipe. Pentru că Luna este un personaj excepțional, care pune pe primul loc clipa, respinge atât de mult clișeele, încât intră în tiparul rebelului absolut, într-un mod ironic. Luna o învață pe Dora să trăiască, ea urăște frica, fețele moarte atât de des întâlnite pe străzile bucureștene; ea face dragoste cu tot ce e frumos și nu poate trece neobservată, fie că naște admirație, dragoste nebună sau ură de la cei ce nu sunt capabili să guste din viață cu adevărat.

În ciuda caracterului oarecum nonconformist, romanul indică, indirect, cât de multe pierdem și uităm în vârtejul zilnic de probleme închipuite, în incapacitatea de a sesiza lucrurile cu adevărat importante în viață. Nu am putut să nu constat că personajele feminine sunt excepționale, puternice, caracterizate de o mare dragoste și atracție pentru artă. Ele resping plafonarea, regulile sociale și își manifestă capacitatea creatoare fie prin iubirea față de cei apropiați, fie prin muzică, pictură sau prin a face pur și simplu o artă din a-și trăi viața. În contrast, cam toți bărbații care apar sunt slabi. Supuși regulilor sociale, obsedați de un statut fad, devin încuiați, greoi, incapabili să simtă și să se exprime. Sau devin dependenți peste măsură de femeile luminoase din viața lor, agățându-se de ele, îngrădindu-le libertatea, incapabili să simtă fericire în lipsa lor.

luiza cubinschi

În ciuda aparentei superficialități a viziunii unei adolescente părăsite de mamă și marcate de probleme în relația cu tatăl, cartea abordează numeroase subiecte sensibile. Dar, mai mult decât orice, în ciuda acțiunii și a sentimentelor tumultoase frumos prezentate, care emoționează sau intrigă în anumite momente, rămâi cu ce îți poate oferi iubirea, și mai ales cu ideea că oricât de mult încercăm să o introducem în acte, să o instituționalizăm, să o denumim sau să o măsurăm de la o persoană la alta, iubirea doar este. Prin Luna, Dora înțelege asta și învață să guste din adevărata dragoste, cea neîngrădită. La finalul cărții, cu adevărat emoționant, nu am putut să nu mă întreb dacă dragostea îngrădită pe care o trăiește așa-zisul om comun mai este dragoste.

Recomand cartea cu căldură celor capabili să se deschidă, să scape măcar pe parcursul citirii de prejudecăți, de cum ar trebui să fie.”

 

CONTINUAREA: http://www.revistaartesimeserii.ro/papusile-de-cristina-nemerovschi/

Share Button

Lasă un răspuns