Învățăturile lui Arsenie Boca pentru naivii care vor să-și distrugă viețile ascultându-l

Fix dracu’, nu altcineva, m-a pus să dau click în dimineața asta pe un articol care rezuma preaminunatele învățături lăsate de Arsenie Boca fraților creștini, ‘’reguli de aur, neprețuite’’, se zicea acolo. În realitate, era un compendiu de sfaturi pe care nu le-ai da nici celui mai aprig dușman al tău – orice sfat care îți trece prin minte și care e menit să facă rău unui om, să-l pună la pământ și să-i transforme viața într-un calvar, ei bine, fix acolo se găsea, în filosofia de grajd a acestui minunat domn popă sfânt nebun.

Erau multe, niște zeci, dar prima chestie care mi-a făcut tâmplele să-mi vâjâie a fost:

1. Să nu cumva să alterezi prin mijloace omenești numărul de copii pe care Dumnezeu a stabilit să-i faci tu.

Nu, sfântul nu era doar anti-avort, cum ar fi fost cât de cât explicabil și parțial scuzabil în vremea lui, era împotriva oricărei forme de contracepție. Cu alte cuvinte, dacă ‘’Dumnezeu’’ voia să faci 60 de copii, 60 de copii erai obligat să faci, altfel cică sfântul nici nu te lăsa să-i pupi mâna când te întâlneai cu el pe stradă. Mai rău, îți ura numai de bine, boli, sărăcie, nefericire, lucruri frumoase în general.

Poate nu m-aș fi oripilat așa de tare de enunțul preaminunatului, dacă nu aș ști că și în ziua de azi e extrem de răspândită în România mentalitatea asta: ‘’mai facem 5-6, mamă, că are grijă Dumnezeu să crească și ei pe acolo’’. Românii credincioși de la sate nu neapărat că nu au auzit în viața lor de vreo metodă contraceptivă, doar că pur și simplu le e LENE să le folosească. Cei mai mulți copii nu sunt doriți și planificați, ci făcuți în virtutea inerției. Tot în virtutea inerției și cresc, ca un ficus aflat și el într-un colț de cameră, pe care-l mai uzi când îți aduci aminte. Crește ficusul uneori, mai cresc și copiii, uneori. Cresc traumatizați dincolo de orice posibilă reparare, cresc adunând frustrări, ură, lipsuri, cresc neiubiți și needucați, cresc în violență, pe care o dau mai departe, fiindcă e normalitatea lor. Cresc fără să aibă habar că există și o altă realitate dincolo de a te uita la televizor, a tăia porcul sau capra și a le pune pe grătar, a te lua la bătaie cu vecinul fiindcă s-a uitat la femeia ta, pe care oricum nu o iubești, fiindcă nu te-a învățat nimeni ce-i aia să iubești.

Dar știa sfântul Arsenie ce știa, lasă că și copiii sunt buni la ceva. Le bei alocația și uneori îi mai bagi la înaintare: ‘’am furat și io, ce, era să-mi moară copiii de foame? Am dat în cap, ce puteam să fac, trebuia pâine pe masă la copii…’’

(din învățăturile lui Arsenie cel sfânt: https://cultural.bzi.ro/arsenie-boca-daca-nu-alaptati-copiii-veti-alapta-cancer-ce-spune-mai-departe-e-cumplit-21297)

De ce sfatul ăsta distruge viața la om? Pentru că un părinte a zece copii făcuți alandala (care îi depășesc flagrant capacitățile materiale și afective) nu mai poate duce o viață cu sens – nici el, nici pruncii. Nu mai are timp să analizeze ce e cu viața lui, nu mai are timp să-și descopere sau să-și cultive pasiuni, e o frunză bătută de vânt, care nu știe unde se îndreaptă și de ce, care nu poate controla nimic. O ființă nefericită, care și-a scăpat propria viață din mână; disperată, uneori. Copiii nu trebuie făcuți la porunca lui Dumnezeu, nici ca să ne ștergă ratările personale, nici ca să ne țină la un loc căsnicia, nici de gura vecinilor. Trebuie făcuți dacă simțim nevoia să oferim dragoste necondiționată unei alte ființe – care s-ar putea să nu semene cu noi, cel puțin nu până la capăt –, și dacă știm că avem maturitatea și stabilitatea necesare pentru a-l transforma într-o ființă împlinită.

Într-o lume care se vrea mai bună, fie opusul lui Arsenică ăsta ar trebui să fim; să îndemnăm oamenii să facă ‘’numai copiii pentru care își pot asuma responsabilitatea’’, cum zice Daria din Răzvrătiții. Să educăm oamenii, să le explicăm care sunt nevoile unui copil. Să înțeleagă că e un pic mai mult decât un ficus. Că nu îi trebuie doar pâine întinsă în sos, ci și educație, dezvoltare personală, șlefuirea caracterului, construire ca om. Iubire, înțelegere, libertate, empatie. Că nu e de ajuns să-i dai apă, un sandviș și o palmă la fund, ci trebuie să stai după el până devine om pe picioarele lui, trebuie să-ți pese. Și că ‘’Dumnezeu’’ nu face lucrurile astea în locul tău. El e ocupat, îi trimite cuie lu’ Arsenică să le fumeze și să aibă inspirație, să-ți mai livreze ceva nebunii. Ca, de pildă:

2. Femeie, de ce te plângi că bărbatul bea și pe urmă te bate pe tine și pe copiii tăi? Doar nu era treaz nici când i-ați conceput!

Aici, a fumat sfântul ce-a fumat, a cugetat, s-a întristat și a dat-o în misoginisme agresive, cu tentă de jigniri. ‘’Doar nu era, femeie, să te f**ă cineva treaz, hă?, normal că era beat bărbatul, toți bărbații când concep copii sunt beți, da’ cum altfel?’’, cugetă sfântul. În realitate, în familiile alea cu mulți copii și zero educație, pe care le slăvește sfântul, bărbatul dă în alcoolism grav și violență abia după apariția copiilor, pentru că nu e pregătit și nu l-a învățat nimeni metode de rezistență la stres neîntrerupt. Și sigur că e foarte, foarte rău să vină un imbecil cum e sfântul și să-i livreze femeii teoria aia că ‘’tu l-ai luat de bărbat, tu să-l suporți’’. Poate că una ai luat și alta e ce ai după zece ani și doișpe plozi urlători și nespălați la cur care ți se urcă în cap.

De ce sfatul sfântului distruge viața la om? Că îți spune că e firesc să te obișnuiești cu răul și să nu faci nimic în direcția asta. Că ai făcut tu ceva de l-ai mâniat pe Dumnezeu, ești plină de păcate și e logic să fii bătută. Că viața în general trebuie să fie un iad, ca să pară mai roz aia de apoi.

(le spune sfântul enoriașilor preaiubiți)

Oricum, bucuria sfântului pare că se trage din spectacolul a cât mai multor familii nefericite. ‘’Căsnicia e un sac cu păcate, trebuie să-l cari după tine’’, așa zice. Normal, doar n-o fi bucurie, lapte și miere. Doar Dumnezeu are parte de din astea. Tu trebuie să suferi. E bine să suferi, uneori așa mai au și sfânții câte o erecție.

Când nu e despre erecții, e despre bani. Creează-le condițiile pentru o viață cât mai nenorocită aici, ca să scoată banul din buzunar și să-și cumpere fericire în viața de după moarte.

(nici cu moda nu te mai poți consola…)

E uluitor cum, la fel ca 90 la sută din preoții pe care i-am auzit pe la slujbe, generalizează ilogic și prostește, fără să stăpânească un dram de psihologie. E din ciclul nesfârșit: ‘’Femeie, dacă nu pui sare în mâncare, bărbatul se duce la alta’’, ‘’Femeie, dacă nu te înțelegi cu soacra ta, bărbatul o să te lase și să plece în lume’’, ‘’Femeie, dacă nu aduci zece prunci pe lume o să te mănânce sărăcia și boala’’, care de altfel ne duce la:

3. Dacă nu dai țâță la copil, automat faci cancer.

Și uite cum aveam noi o Olivia Steer încă dinainte să se fi inventat canapeaua lui Măruță. Ia uite cum a descoperit sfântul cauza cancerului… un adevărat geniu, cum spunea cineva, cântându-i laude divine. Nu e destul că îndobitocește enoriașii, acum mai trebuie să stea biata lăuză și cu grija că, dacă nu are destul lapte și copilul se bagă la un moment dat pe biberon, pe ea o s-o lovească în câteva săptămâni cancerul. Nu de alta, dar l-a mâniat pe Dumnezeu, care a aruncat în grabă cuiul printre nori, să-i cadă în cap sfântului, după care a zis: ‘’Ia uite-o fratele meu pe Maricica, ce face aia, mă?! DĂ LAPTE PRAF LA COPIL????!!!!’’

(tot învățăturile sfântului…)

Ba nebunul sfântul merge și mai departe în delirul lui și spune că e bine să faci copii, ca leac pentru boală (!). Pruncul, noua compresă cu rivanol. Îți vine așa vara o amețeală și ți se umflă gleznele, mai faci un copil, poate trece. Revin la ce ziceam la punctul 1. – așa vin pe lume copii nedoriți, traumatizați, lipsiți de iubire, apăsați de grijile și nefericirea părinților, și aș putea să mai scriu vreo 30 de pagini aici, dar mă enervez 😊.

De ce distruge viața la om? Pentru că e periculos până în pânzele albe delirul sfântului care îi descurajează pe oameni să meargă la doctor când au o problemă de sănătate. Te doare capul că ești hipertensiv, noooo, sigur te-a deochiat diavolul – în loc să iei niște pastille banale și să-ți salvezi viața peste niște ani, tu arzi bețe de chibrit în pahar. Ai probleme cu stomacul și ficatul fiindcă halești zilnic ceafă de porc și țuică la micul dejun, nuuu, nu e asta, trebuie să te împaci cu vecinul Florică și să aprinzi o lumânare pentru răposații lui, să vezi cum îți ia Dumnezeu suferința cu mâna. Nou-născutul a făcut pneumonie, tremură, tușește și are febră? – normal, dacă nu te-ai gândit să-l botezi imediat…

Și ultima chestie pe care am mai apucat să o citesc înainte să închid articolul, chestie care, într-un fel, m-a înfuriat cel mai tare dintre toate:

4. Să nu care cumva să crești și să iubești un animal. Doar copil trebuie să crești.

‘’Dacă nu ai copil, să trăiești ca frații…’’ (aici i s-a terminat cuiul și sfântul a devenit și mai incoerent, ce rol au frații în ecuație, asta numai Dumnezeu știe; a, poate o fi vrut să recomande să trăiești fără sex sau ceva)

M-a enervat cel mai tare, pentru că dintre cele patru e singura care te îndeamnă să faci rău (sau să nu faci bine) altei ființe. Alelalte trei sunt ceva gen: învățături pentru oameni ca să rămână proști de tot, dar acei oameni au posibilitatea alegerii să nu rămână proști. Sigur, îi afectează pe copiii proștilor, dar acolo iarăși e o alegere – există și un moment, dificil, ce-i drept, în care copiii pot rupe lanțul de prostie și să-și înceapă viața de ființă rațională, pe cont propriu.

Dar animalele nu au luxul alegerilor, și văzând imbecilitatea și prejudecățile sfântului, e de înțeles de ce creștinii înfocați sunt primii care otrăvesc, schingiuiesc, abandonează, maltratează, omoară, gonesc câini, pisici etc. De ce își învață pruncii să dea cu pietre pe stradă după animale, de ce le inoculează ideea oribil de primitivă că ființe atât de asemănătoare omului sunt făcute doar ca să stea bucăți moarte pe farfurie, lângă furculiță și cuțit. Am văzut mulți atei vegani, care luptă pentru drepturile animalelor maltratate de reprezentanții acestei minunate ‘’religii a iubirii’’ de care aparține și sfântul. Sfântul e doar a 286349998234 persoană religioasă la care văd o atitudine scârboasă de-a dreptul față de alte specii, pe care le consideră (nu pe bază de argumente pertinente) inferioare omului.

De ce distruge viața la om? Mă rog, în primul rând o distruge la câine, dar apoi și la om, pentru că sunt nesfârșite cazuri de oameni aflați pe marginea prăpastiei, care s-au salvat de acolo iubind și îngrijind un câine. Cărora un animal de companie le-a dat din nou un sens. Și e absolut FIRESC să fie așa. Suntem diferiți, unii iubesc copii, alții pisici, alții papagali, alții găini, alții cactuși, alții un dulap sau o pereche de pantofi. Mergi după ceea ce te face fericit. Cât timp iubirea ta nu face rău altora, e tot ce contează.

Și cam aici voiam să ajung, la partea cu religia iubirii. Ok, spunem că sfântul încuiat la propriu și la figurat era un nebun, vai mama lui – lasă că azi nu e deloc considerat așa, că la orice biserică la care te duci, ți se bagă sub nas icoane cu moaca preaminunatului; când urci în taxi, hâța-hâța se bălăngăne în toate direcțiile poze cu preafericitul –, nu merită luat în serios. Dar ăia care se închină la el au aceleași idei crețe în cap. Idei bolnave, pe care le transmit urmașilor. Idei care împrăștie ură, intoleranță, frică de libertate, lașitate, primitivism, prejudecăți, și care au, culmea, curajul să se numească o religie a iubirii. Doar prostia umană și lipsa de discernământ au făcut posibil ca de-a lungul atâtor sute de ani o filosofie în așa hal de anti-umanistă (din toate punctele de vedere, o filosofie care urăște tot ce are bun ființa umană: esența, libertatea, creativitatea, unicitatea) să ajungă să fie considerată o religie a iertării și a iubirii.

Cum o arată iubirea în mintea acestor oameni… nici nu vreau să mă gândesc.

Chiar e o jignire să vorbești despre iubire în cazul respectivelor prejudecăți. Biserica nu e despre iubire, e despre $$$$$, foarte mult $$$$, și s-a știut specula de la început faptul că lumea are un punct vulnerabil când vine vorba despre iubire și iertare, așa că s-a manipulat din plin pe ideea asta. Fără să îi pese nimănui de toate mințile ținute în umbră, înlănțuite, înjosite, călcate în picioare, dresate să se opună cu sete progresului de orice fel, atâta amar de vreme.

Și vă las iar cu Răzvrătiții 🙂

‘’ Eu cred că drama omului vine din neputința lui de a accepta că e un accident. Și alte specii sunt tot un accident, pentru că viața s-a creat întâmplător, într-o explozie în care ceva a mers prost. Dar alte specii nu sunt deranjate de lucrul ăsta, o iau ca atare. Omul, însă, fiind cea mai proastă specie de pe planetă, nu poate accepta adevăruri care nu-i măgulesc orgoliul, și atunci se dă de ceasul morții ca să demonstreze că el nu e accident – așa e de prost, săracul, că nici nu-și pune întrebarea cui are să-i demonstreze ceva, din moment ce se zice (greșit) că el e singura ființă rațională. Bănuiesc că simte de fapt nevoia să se amăgească, ceea ce arată încă o dată ce prost e: singura specie care nu poate supraviețui fără să se mintă. Și uite așa, din datul ăsta de ceasul morții, a inventat religia, o poveste frumușică, nu prea coerentă, totuși. Și a impus-o apoi ca adevărată. S-a investit mult în promovarea poveștii respective: bani, sânge, violență, războaie, simboluri personalizate. Și-au găsit influenceri, diferiți gânditori sau conducători, care au aderat la poveste, au girat pentru ea. Dacă ar fi existat Instagram pe vremea aia, sau măcar aparat de fotografiat, s-ar fi pozat filosofii, regii și reginele cu Biblia în mână și și-a fi belit fațetele dentare la cameră, iar poporul ar fi căzut pe spate, leșinat. Pentru că n-au avut uneltele pe care le avem noi astăzi, au făcut-o the hard way, s-au dus cu cai și steaguri să-i omoare pe ăia care dădeau hate la poveste. Mă rog, a mers și așa. Cu vremea, n-au mai putut fi stârpiți toți ăia care băgau hate, așa că s-a creat o grupare distinctă, ăia care nu cred în poveste. Acum, și unii și ceilalți suferă ca niște mușcate în jardinieră căsăpite de o pisică. Ăia cu Biblia suferă din cauza frustrării că doar viața veșnică le va împlini dorințele, în timp ce în asta de aici sunt pielea pulii. Și mai sunt și prinși în capcană, nu se pot sinucide, că le dă Dumnezeu bătăiță și le ia farfuria cu viață veșnică de la bot. Ăia anti-Biblie suferă când văd prostia și lașitatea primilor, care nu-și pot asuma nimic din ce fac, spunând că așa i-a împins Dumnezeu. Și mai suferă pentru că nu au o plasă de siguranță, sunt aruncați în vid, cam ce zicea Heidegger, știți? Mna, și uite așa se umple lumea de nefericire, și apoi de ură, de invidie, iarăși violență, și ne trezim în punctul de unde am pornit. Poate, dacă nu s-ar fi băgat atâta promo la povestea biblică, am fi găsit o soluție universală mult mai bună, care să funcționeze pentru mai mulți oameni. Acuma stăm ca dobitocii și ne tot întrebăm care este sensul vieții. După atâta vreme pe pământ, logic era să fi aflat deja, nu?’’