Interviuri

„Autenticitatea și teama nu pot coexista, iar eu nu-mi doresc să scriu vreodată altfel decât autentic”

1.       Îți amintești prima carte pe care ai citit-o?

 
Prima carte pe care am citit-o cap-coadă cred că a fost, aproape sigur, una de basme. Fie basmele culese de Ispirescu, fie povești nemuritoare 😀 Primele cărți “serioase” (cum sună!) pe care le-am citit au fost Mizerabilii” și „Război și pace”. Cred.
2.       Existã o carte care ți-a schimbat percepția asupra vieții?
Nu există o carte anume, una singură, care să-mi fi schimbat percepția asupra vieții, dar au existat multe cărți care m-au transformat în ceea ce sunt azi, care m-au completat și, într-un sens, m-au definit. Cred că suntem suma trăirilor noastre, a oamenilor pe care-i întâlnim și care contează pentru noi, a întâmplărilor și, de asemenea, a cărților pe care le citim, muzicii pe care o ascultăm și filmelor pe care le vedem. Rămân fără cuvinte în momentele în care cititorii mei îmi spun că romanele mele le-au schimbat viața, pentru că știu că acest lucru este posibil, pentru că știu din experiență proprie că o carte te poate schimba, că există cărți care să-ți vorbească despre tine și sufletul tău așa cum ți-ar vorbi cel mai bun prieten. Din punctul meu de vedere, cărțile care au făcut cel mai minunat lucru pentru mine sunt cele care m-au îndemnat să mă descopăr, să aflu exact ceea ce sunt și să-mi caut cu înverșunare un drum doar al meu. Asta este exact ceea ce sper sa facă și cărțile mele pentru cititorii care le aleg pe ele.
 3.       Ce parere ai despre literatura fantasy?
 
Cred că în orice gen literar există cărți foarte bune, dar și cărți mai superficiale, care nu rezistă în timp, pentru că nu rămân suficient de puternic în ființa celui care le citește. Literatura fantasy are și scriitori excelenți, dar și scriitori cumva de conjuctură, care scriu acest gen de literatură doar fiindcă au impresia că prinde la public și atât. Eu cred că un autor bun de fantasy este cel care ar fi în stare să scrie aproape orice gen de literatură, dacă ar avea interes, și, de fapt, ipoteza asta chiar se confirmă – autorii buni de fantasy, de horror sau chiar SF își încearcă condeiul și în alte genuri, la un moment dat.
 
Mă bucur să văd că literatura fantasy prinde contur și în România, mă bucur să constat că cititorii de fantasy nu strâmbă din nas când aud de autorii români care scriu fantasy. Am citit cu plăcere o antologie de proză, “Dincolo de noapte: 12 fețe ale goticului”, coordonată de Oliviu Craznic și apărută la Editura Millennium – o editură care scoate cărți SF și fantasy scris de români, deci merită tot respectul. Există o trilogie foarte interesantă, a cărei primă parte a apărut la Editura Herg Benet – “Ultima vrăjitoare din Transilvania: Contesa Aneke”, scrisă de românca Anna Vary. Există prozatori tineri extrem de talentați, care au afinități cu genul fantasy, în special cu goticul, cu horror-ul, și dintre ei i-aș menționa pe A.R. Deleanu, Ștefan Bolea, Mircea Pricăjan (care conduce o revistă foarte interesantă ce alocă mult spațiu fantasy-ului: Revista de suspans).
 
În ce privește fantasy-ul străin, există o avalanșă de cărți, unele care ajung rapid bestsellere, în special datorită ecranizărilor, altele care așteaptă cuminți să fie descoperite. Deși a devenit în ultimii ani o modă să înjuri cărți precum „Twilight” sau „Vampire Diaries” (de cele mai multe ori, fără să le citești), cred că haterii lor nu au deloc dreptate. Poate că aceste cărți nu au profunzimi așa cum au cărțile lui Dostoievski sau Marquez, dar comparația asta în sine (pe care o fac foarte mulți) e o tâmpenie. Ca să ajungă la Dostoievski și Marquez, adolescenții trebuie să pornească de undeva. Cel mai bine este să înceapă cu ceea ce le place, să prindă gustul cititului, plăcerea de a ține o carte în mână și de a-i da paginile cu nerăbdare. Așa cum cei care astăzi au 40 de ani l-au avut pe Jules Verne, pe Radu Tudoran sau cărți precum “La Medeleni” și „Cireșarii”, astăzi adolescenții îi au pe Bella și Edward, sau pe Elena, Stefan și Damon. Nu e nimic greșit în asta, fiecare generație își definește propriul gust pentru artă, deci și pentru literatură, în funcție de foarte mulți factori. Cu atât mai mult nu e nimic greșit cu cât adolescentul vrea să descopere alte cărți, alți autori, e într-o explorare permanentă. Dacă îi place să citească cu adevărat, într-un final va ajunge și la lui Dostoievski și Marquez, dar nu trebuie grăbit.

Cărțile precum “Twilight” sau “Vampire Diaries” au făcut un lucru foarte bun, și anume au transformat din nou literatura în ceva cool, în ceva interesant pentru tineri, așa cum sunt filmele și muzica. Părinții greșesc enorm când interzic tinerilor să citească romane cu vampiri, sperând că așa se vor întoarce spre Sadoveanu sau Rebreanu. Nu, alegerea lor nu va fi să citească Sadoveanu, ci să nu mai citească nimic. Adolescentul trebuie lăsat să citească literatura care-l atrage.
180750_188241391215817_4165114_n

 

4.       Dacã nu ai fi scriitoare, ce altã carierã crezi cã ţi s-ar potrivi?
 
Solistă într-o trupă de death metal 😀
5.       Dacã ar trebui sã alegi o melodie care sã ȋl descrie pe M., ce ai alege şi de ce?
 Întrebarea asta e înfiorător de grea! Pe M. îl descriu foarte multe piese, în special cele rock, pentru că M. este un rebel ideal, complicat, este un visător, este un sentimental și un revoltat. Cred că pot spune că M. este un cumul al tuturor stărilor descrise în piesele rock, un chip al tututor sentimentelor care apar în muzica asta. Orice compoziție black metal îl reprezintă pe M., atât în ce privește versurile, cât și tonalitățile J Ceva din personajul M. este de găsit în toate acele motto-uri din melodii rock care apar la începutul capitolelor, atât în “Sânge satanic”, cât și în “Ani cu alcool și sex”. M. spune „Ascult black metal, sunt ateu, lumea mă crede satanist, sunt bisexual, mizantrop, uneori doar misogin, scriu o carte, beau în fiecare zi şi mă droghez în fiecare săptămână”. Black metal-ul concentrează toată furia lui M. în fața prejudecăților, a superficialului, a lucrurilor băgate nouă pe gât de societate, disprețul lui pentru oamenii care aleg să se lase transformați în marionete, oamenii care abandonează mult prea repede căutarea propriului sine, din comoditate și lașitate. Black metal-ul și M. sunt simboluri ale luptei împotriva prostiei umane, prostie care vine din exces de conformism și spirit de turmă. În monologurile lui M. și în piesele black metal se simte până la exces disprețul față de ființa umană care își vinde libertatea (cel mai prețios dat al său) pentru un codru mucegăit de pâine și pentru siguranța că și mâine va primi același codru mucegăit de pâine.
 
Dar M. nu este doar furie și revoltă, este și nostalgie, o bucurie și o încăpățănare enormă de a trăi, iubire pentru ceea ce există în mod autentic și iese din tipare. Dintre melodiile ceva mai mainstream, patru îmi vin acum în minte, cinci, de fapt. “20 Years”, de la Placebo – pentru acel minunat și poetic sentiment al trecerii timpului, care te schimbă într-un fel, dar în alt sens te lasă perfect identic cu tine însuțipentru sentimentul că ai tot timpul din lume, că vei fi mereu tânăr, dar, în același timp, că totul se va sfârși prea repede. Feeling-ul acela complicat că trăiești vârsta de aur, pe care nimeni nu ți-o va putea răpi vreodată, dar că universul complotează totuși pentru a te înfrânge. “The End” de la The Doors – moartea și revolta, două teme de meditație foarte dragi lui M., moartea care îi apare când ca o mireasă neagră, gotic-romantică, atrăgătoare, irezistibilă, când ca un cadavru în putrefacție, sfârșitul a tot, dușmanul a ceea ce suntem. Ca să rămânem tot la The Doors, versurile lui Jim Morrison din A Feast of Friends” sunt o oglindire a ceea ce este M. „I’m sick of dour faces/Staring at me from the TV/Tower, I want roses in/my garden bower; dig?/Royal babies, rubies/must now replace aborted/Strangers in the mud/These mutants, blood-meal/for the plant that’s plowed.//They are waiting to take us into/the severed garden/Do you know how pale and wanton thrillful/comes death on a strange hour/unannounced, unplanned for/like a scaring over-friendly guest you’ve/brought to bed/Death makes angels of us all/and gives us wings/where we had shoulders/smooth as raven’s claws”. Și finalul – “I will not go/Prefer a Feast of Friends/To the Giant Family” – pare o sinteză a tuturor aspirațiilor lui M., căutarea lui pentru o ființă care să se transforme într-un suflet pereche, acea ființă cu care să te simți atât de TU însuți încât să-ți dorești să trăiești cu ea chiar și moartea. Ar mai fi True Faith”, de la New Order (nu știu, poate că mie îmi place piesa asta fiindcă am tot auzit-o pe coloana sonoră a unor filme mișto ), care, cred eu, descrie foarte bine orice trip. O lumină galbenă, intensă, care te cuprinde în clipele astea, un exces de soare, de libertate și speranță. Și, în final, poate o să râzi, dar cred că pe M. îl descrie bine și balada lui Bryan Adams, „Summer of 69” 😀
6.       Ȋn “Ani cu alcool şi sex” am putut sã citim perspectiva Elei. Va exista un urmãtorul volum şi o perspectivã a lui R.?
 Nu știu încă exact ce va fi în volumul final al trilogiei. Într-adevăr, așa mă gândisem inițial, ca partea a treia să fie exclusiv narată din perspectiva lui R., dar, între timp, mi-am dat seama că aș mai vrea să scriu un timp prin vocea lui M., deci nu știu dacă voi renunța așa ușor la ea. Ar putea fi un mix între cele două voci… nu știu încă. Ce pot să-ți spun însă aproape sigur – și anunțul ăsta este în premieră și cred că va bucura mulți cititori – este că trilogia începută cu Sânge satanic ar putea să nu se oprească după cele trei părți. Sunt șanse să existe și o continuare a trilogiei, un fel de volum 4. Asta demonstrează, cred, că Sânge satanic” și „Ani cu alcool și sex” sunt addictive nu doar pentru cititor, ci și pentru autor!
7.       Ȋnainte de a publica “Sȃnge satanic”, te-ai temut de reacţia cititorilor? Ȋn ce mãsurã a coincis aceasta cu aşteptãrile tale?
 
Nu m-am temut de reacțiile cititorilor, pentru că nu mi le-am imaginat. Nu m-am gândit deloc la asta, nu am făcut presupuneri, nu am avut așteptări. Am luat contact cu ideea că uite, cartea într-adevăr e citită, e receptată, de abia când au început să sosească impresiile. Dacă totuși, într-un mod subconștient m-am așteptat la ceva, acel ceva ar fi fost mai multă indiferență din partea cititorului. Firește, nu spun că mi-aș fi dorit-o, ci doar că așa mi s-ar fi părut logic, la vremea aia, ținând cont de detașarea cu care publicul ia contact în general cu cărțile, în special cu cele ale autorilor români. Dacă cineva mi-ar fi spus că, la numai câteva luni, voi primi cereri în căsătorie și scrisori înfocate de dragoste și, de cealaltă parte, mesaje de amenințare cu moartea, totul numai pentru că am scris cartea asta, i-aș fi spus, cu siguranță, că e nebun. Mi se părea ceva SF. Încă mi se mai pare. Am fost uimită de ambele cazuri extreme: că există oameni atât de minunați încât se pot implica atât de mult într-o carte, o pot iubi într-o asemenea măsură (într-o lume, în care, să fim sinceri, modelul de urmat pentru tineri e unul semi-analfabet) și, de asemenea, că există oameni atât de proști și de frustrați încât să le fie frică de o carte, de parcă ea ar putea prinde viață și i-ar sodomiza, apoi strangula, în somn.
Ca să revin la prima parte a întrebării, teamă, nu, niciodată. În clipa în care îmi va fi chiar și foarte puțin teamă de ceea ce va spune cititorul despre cărțile mele, probabil voi alege să mă las de scris. Autenticitatea și teama nu pot coexista, iar eu nu-mi doresc să scriu vreodată altfel decât autentic.
foto-cristina-anicualcoolsisex
8.       Te-ai gȃndit sã continui cartea “Pervertirea”? Ne-ar plãcea sã aflãm ce vor face ȋn continuare Ulf, Tara şi Corbu.
M-am gândit, dar încă nu știu dacă va exista sau nu o continuare. Oricum, nu în următorii doi ani. Poate, dacă la un moment dat mi se va face dor de ea, voi decide să îi fac o vizită și să văd dacă mai are potențial pentru o continuare…
Până atunci însă, la începutul anului 2013 apare cea de-a doua ediție a cărții, și ea va conține niște fragmente în plus față de prima ediție. Sunt câteva pagini din jurnalul Amaliei, fata dispărută, pagini pe care, în “Pervertirea”, le găsește Tara. Sper ca aceste fragmente inedite să fie o surpriză plăcută pentru fanii primei ediții.
9.       Crezi cã dacã ai fi publicat ȋn strãinãtate, reacţia publicului ar fi fost alta?
Da, oarecum. Știu că oamenii se aprind foarte tare când eu spun asta, dar nu pot să mă abțin să nu observ că românii devin pe zi ce trece tot mai agresivi în conformismul lor, tot mai puțin deschiși către nou, către ceea ce vine după tradiții (nu în răspăr cu tradițiile, ci doar DUPĂ – din păcate, mulți oameni nu pot gândi și din cauza asta nu-și pot imagina că absolut orice pe lumea asta a fost cândva o noutate, că tradițiile s-au format și ele din CEVA, iar acel ceva nu a existat dintotdeauna), sunt tot mai lipsiți de dorința de a-și descoperi propriile gusturi în artă. Acceptă ceea ce li se bagă pe gât, și asta e foarte trist, pentru că de cele mai multe ori cel care îți bagă ceva pe gât o face din motive greșite, meschine. Dacă n-ar fi așa, n-ar fi nevoie să-ți bage pe gât, ai înghiți tu singur. Așadar, cred că în străinătate (în țările civilizate, cum îmi place mie să spun), aș avea un public mai open-minded și mai numeros. Un public mai puțin înfricoșat, care ar zâmbi și ar face gesturi entuziasmate când aude de un titlu precum “Sânge satanic” și despre expresii “obscene” în cărți. Un public mai cult, mai deschis spre diversitate, un public care apreciază mai mult originalitatea și mai puțin tradiția, de care s-a cam săturat.
305884_276628212377134_1831141115_n
10.   Ȋţi mulţumim pentru interviu. Vrei sã transmiţi ceva cititorilor?
 
Îți mulțumesc și eu, Ramona. Da, aș vrea să le transmit să-ți citească blogul în continuare, pentru că e bestial, și, în afară de asta (dar cumva în aceeași direcție), să caute cărțile care le spun lor ceva, cărțile despre care ei simt că le-ar putea schimba viața și le-ar face mințile și sufletele mai cuprinzătoare. Să-și descopere propriile gusturi, să nu accepte valorile altora, pe nemestecate. Și, pe lângă citit, să trăiască cât mai mult și mai intens.
Share Button

Lasă un răspuns