„Încerc să trăiesc diferit fiecare moment, fiecare zi, pentru că monotonia cred că te ucide încet”

Un interviu luat de Orizont prin carte. Sper să vă placă!

Interviu cu Cristina Nemerovschi

1.Bună, Cristina. Îţi mulţumesc că ai acceptat să-mi răspunzi la întrebări. Pentru început, spune-ne ceva despre tine.

Bine v-am găsit, atât pe tine cât și pe cititorii blogului tău! Despre mine pe scurt, cum era și titlul unui capitol din „Sânge satanic”… sunt autoarea a opt cărți, fiecare din ele iubită de publicul tânăr și nonconformist, care își descoperă pe cont propriu cărțile preferate. Îmi place enorm să scriu, scrisul nu mai este de mult un hobby pentru mine, ci mai degrabă ceva fără de care nu mi-aș putea imagina o viață împlinită și cu sens; îmi mai place să ascult muzică, să călătoresc cât mai mult și să cunosc oameni interesanți. Sunt sinceră, directă și îmi fac prieteni foarte ușor. Iubesc mult animalele și sunt vegetariană de 17 ani și un pic. Nu-mi plac prostia, superficialitatea, spiritul de turmă, prejudecățile, oamenii care judecă fără să cunoască, pe cei care predică ură în numele religiei, intoleranța nejustificată, snobismul, formele fără fond. Lucrul de care îmi este cel mai teamă este să nu-mi pierd dorința de a trăi fiecare zi ca și cum ar fi ultima. Admir oamenii lucizi, conștienți de ei înșiși, care nu pot trăi fără introspecție.

2.Ce reprezintă o carte pentru tine?

O carte scrisă de mine reprezintă o modalitate de a fixa, poate pentru totdeauna, un moment, de a-l îmbrăca într-un înveliș care să-l protejeze de schimbare și de a-l oferi cititorilor cât mai aproape de cum s-a petrecut el în realitate și de cum l-am simțit eu. Îmi văd cărțile scrise până acum ca pe un album cu fotografii, și fiecare din ele mă surprinde cu fidelitate la un anumită vârstă, cu toate stările și sentimentele pe care le aveam atunci. Cred că o carte scrisă este cel mai firesc mod în care poți lăsa în urmă ceva din tine, ceva autentic, sincer.

O carte citită de mine este uneori o plăcere, alteori o călătorie. Uneori o alunecare în tine însuți. N-am citit niciodată ca să fug de mine, ci ca să mă regăsesc.

3.La ce vârstă te-ai apucat de scris?

M-am apucat de mai multe ori, în diferite feluri, cred că ăsta ar fi cel mai sincer răspuns  Mai întâi m-am apucat, așa cum se apucă toată lumea pasionată de lectură, la o vârstă fragedă – pe la 10-11 ani scriam povestiri, care din câte îmi amintesc nu erau chiar nereușite, dar, desigur, așa cum se întâmplă la vârsta aia, încă nu aveam cum să mă scutur de toate influențele și să-mi găsesc o voce proprie. Pentru asta, cred eu, e nevoie să trăiești cât mai mult și să decantezi tot ce ți se întâmplă, să afli unde ești tu în toate lucrurile astea.
Pe urmă m-am mai apucat de scris, ceva mai serios, prin liceu. Am scris și poezii.
A treia oară m-am reapucat de scris la 26 de ani, când am început „Sânge satanic”. Am scris complet “neprofesionist”, pur și simplu de plăcere, ca să acopăr momentele de plictiseală, fără să-mi treacă prin cap că ar putea ieși o carte care să fie într-o zi publicată.
Și, în fine, ultima oară m-am reapucat de scris în momentul în care am început cea de-a doua carte, cu conștiința că am deja cititori. A fost o provocare să împac gândul că tot ceea ce scriu va fi citit și va influența oameni, cu sentimentul meu că scrisul este una dintre cele mai personale, singuratice și intime activități.

4.În copilărie scriai? Care erau subiectele abordate?

Scriam, am ținut mulți ani un jurnal (pe care trebuia mereu să-l ascund de părinți, deci, cum îți poți da seama, reda destul de fidel și explicit trăirile mele de atunci, plus tot felul de întâmplări). Scriam și povestioare cu tentă horror. Nu cred că am scris nici în copilărie ceva foarte ușor și colorat în roz; mă atrăgeau lucrurile neclare, ascunse, după care trebuie să sapi adânc.

5.Ţi-am citit doar o carte, nymphette_dark99. De ce ai ales această temă?

Țin minte că aveam o carte complet diferită în cap și mă pregăteam să o încep, când nymphette a venit parcă de nicăieri, s-a conturat în mintea mea cu mult mai repede decât a făcut-o oricare altă carte și s-a și așternut pe foaie la fel de simplu, de natural. Am scris-o în vreo trei săptămâni.
Așa cum mi s-a întâmplat și la trilogia „Sânge satanic”, mai întâi am avut în minte personajul, pe Vicky. Era atractivă, cu o personalitate puternică (puțin spus!), cu idei proprii; adaptată la lumea în care trăiește, o adolescentă tipică într-un fel, dar cumva și mai matură decât alte puștoaice de 13 ani. Am simțit că având un astfel de personaj n-aș putea scoate cu el o carte plictisitoare, și se pare că am avut dreptate!
Am vrut ca „nymphette_dark99” să fie o carte cumva mai simplă și mai directă decât „Sânge satanic”, „Pervertirea”, „Ani cu alcool și sex”, o carte cu mai puține reflecții, cu mai puțină filosofie asupra societății de azi – nu mi-a ieșit chiar așa, pentru că Vicky a ținut să aibă și pauze, între aventurile ei violente, în care să ne spună ce crede despre lumea în care trăiește. Dar, per total, cred că este o carte cu mai multă acțiune.

Am ales-o probabil din mai multe motive: am simțit în continuare nevoia de a da cititorilor încă un personaj rebel, de data asta feminin. Am văzut că acest fel de personaje au un efect pozitiv, de fapt, mulți cititori mi-au scris că au căpătat curaj să-și urmeze propriul drum după ce au citit poveștile lui M., Ulf sau Vicky… În plus, mă apucase nostalgia după perioada în care eu am avut vârsta lui Vicky din nymphette… de asta ea și este o combinație între o adolescentă (relativ) tipică de azi și adolescenta care am fost eu.
Dar, așa cum mi s-a întâmplat de altfel cu toate cărțile de până acum, nu am ales-o conștient, așa cum îți alegi o pereche de blugi din dulap, dintre mai multe variante pe care le ai la dispoziție – am lăsat-o pe ea să vină spre mine, și tot ce-am făcut eu a fost să fiu receptivă, s-o colorez puțin și s-o ofer cititorilor.

6.Te regăseşti în vreun personaj din cărţile tale?

Mă regăsesc cam în toate!  În spiritul rebel și anarhist al lui M., în angoasele lui Ulf, în extremismul artistic al lui Corbu, în romantismul lui R., în inocența lui B., în nebunia lui Vicky, în durerea Dorei pentru ce a pierdut, în disperarea Lunei de a fi ea însăși, chiar și în belelele în care intră Anghelescu, cel care nu prea reușește s-o ardă cum trebuie ca scriitor de succes.

7.Ce citeşti în perioada aceasta?
“Salcia oarbă, fata adormită”, un volum de povestiri al lui Haruki Murakami.

8.Care este cartea preferată scrisă de un român? Dar de un străin?

Asta e o întrebare foarte, foarte grea, pentru că de fiecare dată când caut un răspuns la ea mi se pare că fac o nedreptate atâtor scriitori la care țin enorm și care au însemnat mult pentru mine. Așa că o să-ți spun mai degrabă care sunt cărțile mele preferate în momentul ăsta, dintre cele citite recent. La autori români, cartea preferată în momentul ăsta este “Quasar”, un volum minunat de proză al Anei Mănescu, care încă nu a ieșit din tipar și pe care am avut plăcerea să-l citesc sub formă de manuscris. Este genul de carte la care, atunci când când vrei să scoți niște citate din ea care te-au impresionat, realizezi că va trebui să transcrii tot volumul. O recomand cu multă căldură oricui. Dintre străini, mi-a rămas în cap “Jurnalul unui psihopat”, de Venedikt Erofeev, în traducerea excepțională a lui Mihail Vakulovski. Este o carte care i-ar plăcea cu siguranță și lui M.!

9. Lucrezi la vreun alt roman?

Da, că tot am vorbit despre nymphette, vestea vine la fix: am început de foarte curînd să lucrez la continuarea acestui roman, care se va intitula „Vicky, nu Victoria”. Acțiunea se va relua aproape de unde a rămas în „nymphette_dark99”. Cartea va ieși cel mai probabil în toamna asta.
Mai am și alte câteva cărți în cap, dar o să le mai las acolo o vreme. Momentan, vreau să mă ocup și de evenimentele unde au fost invitate și cerute “Păpușile”, o să călătoresc puțin prin țară ca să-mi (re)întâlnesc cititorii.

10.Pe ce te-ai bazat în alegerea titlului?

Titlul nymphettei a fost printre primele lucruri pe care le-am știut în legătură cu cartea. Chestia asta mi s-a mai întâmplat doar la „Ani cu alcool și sex” și „Păpușile”, să știu titlul înainte să fi scris cartea . Mi-a plăcut în primul rând pentru că de la el, de la nymphette_dark99, mi-am putut-o imagina complet pe Vicky – ce visează Vicky, ce angoase are, de unde vine rebeliunea și violența și nu în ultimul rând cum o văd ceilalți. Mi-a plăcut și faptul că acest titlu sugera că este vorba de un roman actual, în care apare generația de azi, cu id-uri pe site-urile de socializare, cu nick-uri pe chat și așa mai departe… Se pare că este și destul de original și îndrăzneț, nu s-au mai gândit mulți să-și intituleze cărțile cu un nickname al personajului principal.

11.Personajul preferat din nymphette_dark99?

Personajul preferat este chiar cel principal, Vicky. Îmi mai plac și Tedy, Dev… și într-un mod ciudat și ușor pervers chiar și „capra”, mama lui Vicky.
Îmi este imposibil să nu mă atașez tare, tare de tot de personajele principale ale cărților mele, cu atât mai mult cu cât scriu la persoana întâi, din perspectiva lor. Ajungi să le cunoști foarte bine, la finalul cărții, și îți este greu să te desparți.
În plus, Vicky îmi amintește mult de cum eram eu la 13 ani.

12.Cum te-ai apucat de scris?

A apărut un moment în care muzica, filmele și cărțile preferate nu mă mai mulțumeau complet – simțeam nevoia de ceva nou, ceva „mai al meu”, mai personal, în care să mă regăsesc sută la sută. Am scris la început numai pentru mine, pentru plăcerea și distracția mea.
Evident, probabil că a fost și ceva concret care a declanșat totul – poate o persoană întâlnită, o scenă dintr-un film, un vers dintr-o piesă… Pe urmă, am văzut că treaba asta mă prinde, mă transpune într-o stare în care chiar îmi doream să fiu, așa că am continuat.

13.Există vreo muză care-ţi oferă doza de inspiraţie zilnică?

Nu chiar o muză propriu-zis; de fiecare dată mă inspiră altceva: oamenii, bucățele de artă, lucruri pe care le văd în jur. De asta și încerc să trăiesc diferit fiecare moment, fiecare zi, pentru că monotonia cred că te ucide încet, îți înăbușă creativitatea și entuziasmul. Mă inspiră transformările, felul în care timpul își pune amprenta asupra a orice. Am scris mai mult despre asta și aici: http://cristinanemerovschi.ro/ce-ma-inspira

14. Motto-ul în viaţă?

Cred că mi se potrivește foarte bine acea afirmație a lui M. din “Rezervația unicornilor”: “Nu poți trăi cu adevărat decât fiind tu însuți până la capăt.”
Chiar și în perioada în care nu-l formulasem cu atâtea claritate și nici măcar nu-l conștientizasem, trăim oricum conform lui. Și cred că așa am trăit dintotdeauna.

15.Ce le recomanzi cititorilor cărţilor tale?

Le recomand să-și însușească și ei, în măsura în care pot, motto-ul de mai sus, și să trăiască fiind cât mai mult ei înșiși – să descopere ceea ce le place, să-și urmeze visurile, să nu facă compromisuri, să nu încerce să intre în șablonul pe care-l propune societatea. Să-și facă propriile lor reguli și să le urmeze, să găsească doar acei oameni pe care merită cu adevărat să-i aibă în jur. Să nu piardă timpul cu lucruri care nu lasă nimic în urmă.
Și să citească, ca și până acum, numai ce le place. Și să vină la lansări, pentru că mor de nerăbdare să-i cunosc pe toți! 