„”Totuși, dincolo de caracterul umoristic, de ironie, sarcasm, pe alocuri cinism, personajul Gigi Anghelescu, un antierou, lasã sã se întrevadã și o umbrã, cel puțin, de tragism. El este omul simplu, nu foarte înzestrat, mediocru, lucrãtor la bancã, nemulțumit de viața sa, dar care are curajul sã creadã cã se va împlini prin ceva ce, din afarã, pare cã îți asigurã măcar o fãrâmã de celebritate, de importanțã, poate de nemurire – literatura. […]
De aceea, povestea lui Anghelescu nu este numai o demistificare a lumii literare, un pamflet la adresa criticilor, scriitorilor, editorilor, ea este și povestea omului simplu, a unui cititor neinstruit, inocent, a cãrui dramã nu vine din cunoaștere, ci din necunoaștere. Iar acest lucru nu face ca trãirea sa sã fie mai puțin autenticã, cu atât mai mult cu cât morala este aceeași, nerenunțarea: „Eu, Anghelescu, nu mã las înfrânt la prima piedicã mai serioasã ce-mi apare în drum. Dacã stai sã te gândești, destinul unui scriitor de succes se poate împlini oricum. Tot ce are de fãcut este sã scrie, sã nu se dea bãtut. Nu conteazã cã i-a dispãrut mãsuța, cã e mort, cã e viu și așa mai departe. Acestea sunt pure detalii. Mizilicuri.””
Recenzia integrală, semnată de Cristina Gelep, poate fi citită în Revista Mozaicul, nr. 3-4 (197-198), 2015.
Răzvrătiți fie cei bogați cu duhul, căci împărăția lor nu este nicăieri. Ieri dimineață am văzut...
M-a întrebat cineva acum o vreme de ce nu scriu despre cât de frumos miros florile și despre...
(fragment din „Vicky, nu Victoria”) 22. Radu chiar își luase în serios misiunea de a-i face pe elevii...
Am reușit să adun într-un final o mare parte dintre gândurile și impresiile pe care mi le-ați trimis...
0 comments