Blog Despre cărți Recomandări Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată

Gândurile voastre despre Zilele mele

Am reușit să adun într-un final o mare parte dintre gândurile și impresiile pe care mi le-ați trimis voi despre „Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată”. M-a emoționat mult să le recitesc. Mă bucur mai mult decât pot spune pentru că ați înțeles-o și ați simțit-o. Vă îmbrățișez pe toți, cu tot dragul din lume.

 

Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată este o (altă) carte genială scrisă de Cristina, o carte complexă care acoperă o largă paletă de teme, precum iubirea, moartea, destinul, suferința, arta, timpul, trăirile interioare, lupta pentru supraviețuire, depresia, anxietatea, prejudecățile și prietenia adevărată.

Este o carte emoționantă și răvășitoare, o lecție de viață, o mică parte din sufletul unor oameni speciali. E despre oamenii frumoși, inteligenți, nonconformiști, geniali și interesanți din viața noastră. Cei care au făcut la un moment dat parte din ea sau cei pe care va urma să îi primim în viața noastră, dacă vom fi suficient de nebuni și curajoși să îi vedem așa cum sunt, fără voaluri sau măști, secrete sau prefăcătorii.

E despre psihicul fragil, sensibilitate și trăiri, mintea care îți joacă feste, viață și moarte. E despre frumusețea artei, dar și greutatea cu care cei care tind spre infinit – infinitul artei și al frumosului, se vor lupta întotdeauna, limitați de prejudecățile altora și de impedimentele apărute în drumul lor spre regăsire și afirmare. E despre frumusețea și unicitatea celor frânți pe din două, rupți pe dinăuntru, cu inima lăsată la vedere, cu durerea supurând, cu sufletul și mintea făcute vraiște, răscolite de atâtea griji, întâmplări, persoane. Și de demonii din interior, mai ales de aceia, de propriile noastre gânduri, de proprii noștri diavoli, de propriile noastre frici.

E despre toate zilele din viața noastră pe care, dacă nu știm cum să le trăim, pierdem atât de multe: ne pierdem pe noi înșine, pierdem persoanele la care ținem și lucrurile care ne caracterizează și ușor ușor ne îndepărtăm de acel ideal și de ceea ce suntem, pierdem șansa de a trăi așa cum ne face mai fericiți.  Pierdem zilele noastre care nu vor mai fi niciodată, deoarece timpul nu stă în loc pentru nimeni, iar atunci trebuie să-l trăim noi pe el, fix așa cum vrem, nu să ne trăiască el pe noi, anulând ceea ce este înăuntrul nostru. Recomand cartea tuturor celor care vor să se descopere pe ei înșiși, celor în interiorul cărora s-a stricat ceva, celor care se luptă cu bolile descrise în acest roman, dar în ciuda acestora, știu cum să trăiască. O mai recomand și celor plini de prejudecăți, oamenilor orbi și surzi și goi, poate așa se vor trezi și ei.”

(http://twistinmysobriety-alexa.blogspot.ro/2017/02/recenzie-zilele-noastre-care-nu-vor-mai.html )

*

„Pe urmă a venit ziua aceea, în care te-am anunțat că am început să citesc „Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată”. Din prima noapte au apărut și coșmarurile. Am citit-o în șase seri. M-am oprit de fiecare dată numai fiindcă simțeam că mai mult nu pot duce, că o iau razna. E o carte într-atât de intensă și de adevărată că îți pierzi pur și simplu echilibrul, liniștea citind-o. Aseară, când am terminat-o, m-am bucurat că era un om lângă mine, nu știu cum mi-aș fi suportat stările de una singură. Dar și așa, m-am frăsuit îndelung prin casă, repetându-mi deopotrivă în minte: „noi suntem învingătorii, noi, cei vulnerabili, suntem învingătorii”.

Nu știu cât din tine ai lăsat în această carte (am intuit că mult), cât din Ana ești tu (deși de ea nu te voi mai putea despărți vreodată), dacă Sin și Sagri, Cris și Punky au existat, există, dar cred că lumea ar fi mult prea tristă și chiar absurdă fără învingătorii tăi. Iartă-mă că de data aceasta nu mă pot mulțumi nicicum cu viețile lor de hârtie. Sunt prea vii ca să nu îți cer să-mi confirmi că sunt oameni, nu personaje într-o carte.”

(https://nicodabija.wordpress.com/2017/07/09/scrisoare-catre-cristina)

*

„Cristina scrie cu sufletul, fără îndoială. Scrie despre sentimentele care își stăpânesc inima, despre gândurile care nu te lasă să dormi, despre viața care-i atât de crudă câteodată, despre moartea care te pândește la orice pas și mai ales, despre ce înseamnă să trăiești. Dă glas acestui amalgam prin intermediul personajelor pe care le-a conturat extrem de bine, personaje care-ți intră ușor în suflet și greu îți mai e să le scoți de acolo. Cel mai mult îmi place la această carte că vorbește despre mintea umană.

Pe lângă toată această psihologie aplicată pe care am adorat-o, mi-a plăcut la nebunie modul în care Cristina Nemerovschi s-a jucat cu întâmplările, cu personajele, ducându-le exact acolo unde a vrut ea, făcând acțiunea imprevizibilă și plină de mister.

O carte cu substanță, bine construită în jurul a ceea ce face mintea din oameni, plină de acțiune, de sentimente și suflete frumoase, Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată mi-a oferit o puternică perspectivă asupra vieții și mi-a băgat în cap gândul că orice s-ar întâmpla, trebuie să ieșim învingători, să luptăm până la capăt, chiar dacă este o lumină la capătul tunelului sau nu. E ge-ni-a-lă!”

(https://wearewomenofletters.wordpress.com/2017/02/21/recezie-zilele-noastre-care-nu-vor-mai-fi-niciodata-cristina-nemerovschi )

*

“Pentru mine, cartea „Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată”, de Cristina Nemerovschi a fost precum un val cald de sentimente. Dar un val plăcut, care îți pătrunde până în suflet, te răscolește, îți aduce zâmbete și lacrimi, în aceeași măsură. O carte pe care cu siguranță nu o voi uita în grabă. Cu un stil deosebit și natural, autoarea a reușit să contureze personaje complexe și o poveste cu adevărat originală.”

( https://randurileevei.wordpress.com/2017/07/23/zilele-noastre-care-nu-vor-mai-fi-niciodata-cristina-nemerovschi )

*

“În Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată, nu numai oamenii sunt personaje. Tulburările psihice capătă propria voce, fiind cumva maestrul păpușar. Spectacolul e un carusel în care fiecare dintre cei cinci tineri se schimonosește în fel și chip. Lupta cu traumele. Corpul și mintea incontrolabile. Halucinațiile. Coșmarurile. Furia. Teama. Stările-culori. Viața văzută prin vată. Șocul că ți s-a întîmplat tocmai ție. Nu m-aș fi gândit niciodată, în adolescență, că aș putea să fiu genul care are depresie și atacuri de panică. Eram sinceră cu tot ce mi se întâmpla, curajoasă, ba chiar nepăsătoare. Nu țineam în mine lucruri pe care să nu mi le spun, pe care să nu mi le asum. Și totuși, uite-mă aici. Cu zmeul în spate. Trăitul care nu mai înseamnă experimentatul, ci simțitul. Să trăiești înseamnă să simți, nu să treci prin întâmplări. Poți să treci prin întâmplări, dar să fii mort. Trăiești atunci când simți ceva față de întâmplările tale, nu când ele ți se întâmplă propriu-zis. Și trăiește clipa care devine jalea pentru clipele pierdute.

Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată este un roman bine scris, amuzant și sfîșietor, emoționant și intens. Este cea mai umană carte a Cristinei Nemerovschi și, totodată, cea mai importantă. În fond, cei scufundați în artă înțeleg deja noțiunile mari, libertatea, individualitatea, originalitatea, schimbarea, iar cărțile despre ele înseamnă, adesea, numai deliciul regăsirii. Însă sub idealism și răzvrătire zace un înveliș fragil, unul despre care încă se șoptește cu rușine sau scepticism în România: psihicul pe care fiecare traumă personală și a lumii îl ciobește. Iar Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată vorbește despre ce înseamnă să simți totul, să îți asumi fiecare gînd și emoție, să te vindeci corect și complet, să arăți empatie și compasiune, deși tragediile naturale și umane – într-un loc cu oameni și fantome, nu fantomele sunt cele mai rele – îndeamnă la amorțire și retragere.

Noi suntem învingătorii.

Cei în interiorul cărora s-a stricat ceva, așadar s-a trezit.

Cei care simțim totul. Cei pe care ne rănește fiecare zi, cu fiecare clipă pe care o aduce.

Cei vulnerabili și curajoși. Cei fără limite. Cei care înțelegem, noi cei care suntem pe de-a-ntregul în fiecare întâmplare din viața noastră.

Actorii ei, nu spectatorii.

Cei care schimbăm.

Noi, cei care trăim pentru a simți, oricât de periculos s-ar dovedi într-un final asta.

(http://societatesicultura.ro/2017/01/zilele-noastre-care-nu-vor-mai-fi-niciodata )

*

„Fie că vorbim despre depresie sau despre anxietate, Cristina Nemerovschi reușește să reconstruiască fidel și sensibil felul în care cei afectați de asemenea probleme experimentează lumea, felul în care aceste boli schimbă viețile în profunzime: senzațiile de amețeală, sentimentul de prizonierat în propriul corp, de trăit în ceață, mersul pe nori de vată, impresia că asiști la viața altcuiva, felul în care un weekend obișnuit petrecut cu prietenii, o ieșire la o cafea, o petrecere, un eveniment social ajung să se transforme în ore întregi de patrulat prin casă fără stare, cu palpitații, transpirații, exerciții de respirație și teama că vei muri în acele câteva secunde, toate sunt redate în amănunt convingător de Cristina Nemerovschi (care pot spune că s-a documentat bine in ceea ce priveste provocările existențiale ale acestor boli, am regasit, în calitate de medic rezident în specialitatea psihiatrie, mărturii similare cu ale Anei la pacienții pe care i-am întâlnit).  Doar că boala psihică nu este privită unidimensional, doar ca un stigmat ireconciliabil, ci e explorată multiperspectival. Pe de o parte bolile psihice, adesea cu nume încurcat și complex nu par să fie considerate  cu adevărat boli de unii indivizi (iar atitudinea tatălui Anei și a fostului ei prieten sunt edificatoare pentru o specie de atitudine păguboasă care par să refuze patologia psihică și să o pună doar pe seama unor mofturi și slăbiciuni ale unei vârste – adică, dacă nu e fizic, și totul e în capul tău, de ce nu ai putea să îți revii, nu poți pur și simplu să gândești pozitiv?). Pe de altă parte, afecțiunile psihice îți răpesc zilele de existență autentică, îți consumă timpul în forme în care nu ești cu adevărat tu însuți, comit ceea ce și William Styron identifica drept un furt identitar. Cu toate acestea, tot bolile psihice se pot dovedi o premisă provocatoare de autocunoaștere, de depășire a limitelor, de explorare a vulnerabilităților care te ajută să devii mai puternic, să devii un învingător.

Romanul Cristinei Nemerovschi este, în același timp, o meditație despre pierdere, o poveste despre prietenie și dragoste nonposesivă, o pledoarie pentru asumarea serioasă și empatică a dezechilibrelor psihice (atât în dimensiunea lor întunecată, generatoare de consecințe periculoase social, cât și în dimensiunea lor catalitică pentru o călătorie spre căutarea autenticității sinelui) mai ales printre tineri, o pledoarie care sper să sensibilizeze cât mai mulți cititori și să contribuie la ecologizarea prejudecăților legate de afecțiunile psihiatrice.”

(http://blog.libris.ro/2017/01/30/cristina-nemerovschi/?utm_source=FB&utm_medium=BANNER&utm_content=zilele+noastre )

*

Cand vine vorba de Cristina, nu mai se pune problema de o poveste slaba, prost scrisa si plictisitoare. Daca o veti intalni macar o data, veti vedea ca e foarte fluida, prietenoasa si comunicativa (toate calitatile pe care eu nu le posed), o veti adora instant.
Cristina are mereu un leac pentru inimi nelinistite, e o fire vindecatoare, care nu lasa loc de prejudecati.

O carte care mi-a deschis ochii si mi-a dat curajul (SAU CEL PUTIN SPER) sa fac lucrurile de care mai devreme ma temeam si nu aveam curajul sa le fac, cel mai important sa finalizez macar un roman poate nu la fel de bun ca cel de fata dar macar acceptabil cat de cat.
Un roman pe care o sa-l citesc pana cand mi se va lipi de creier, merita fiecare moment si fraza rostita pentru ca este un antidot scris cu pasiune de o invingatoare, de Cristina Nemerovschi, rebela nemuritoare a unei societati nevindecabile.”

(http://chocolatbook.blogspot.ro/2017/03/zilele-noastre-care-nu-vor-mai-fi.html(

*

„Așa cum s-a mai întâmplat și în romanele ei precedente, citind “Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată” aproape uiți că ai în fața ochilor niște personaje create. După 30, 40 de pagini, ajungi să fii convins că sunt oameni reali, în carne și oase. Unul dintre meritele autoarei este că intră adânc în psihologia personajelor ei, nu lasă nimic hazardului, le controlează și ți le prezintă în toată autenticitatea lor.

Mesajul este în întregime unul pozitiv, chestie aproape ironică, dacă ne gândim cum autoarea a fost acuzată pe nedrept de atâtea ori de “pervertirea” tinerei generații, deoarece cărțile ei ar fi prea libertine. “Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată” îți spune să lupți și să te regăsești, oricât ar fi de greu. Îți spune că averea cea mai mare pe care o poate avea cineva este propriul sine, experiența de viață adunată de-a lungul timpului. La asta nu trebuie renunțat, oricât de dure ar fi loviturile primite din afară.

Cu un mesaj aproape terapeutic, romanul este bine scris și nu plictisește. Are doza potrivită de suspans, de dinamism, dialoguri veridice și nu se îndepărtează de la stilul direct și autentic, pe alocuri sensibil, cu care Cristina Nemerovschi și-a obișnuit cititorii.”

(http://www.stiripesurse.ro/zilele-noastre-care-nu-vor-mai-fi-niciodata_1185711.html )

 

*

„Cristina Nemerovschi este autoarea mea preferată româncă. Atunci când mă gândesc la ce autori ador, ea este una dintre primii care îmi vin în minte. Deși încă nu am reușit să lecturez tot ce a scris, acest lucru fiind datorat și rapidității cu care scoate câte o carte nouă, ador tot ce am citit până acum. Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată și Păpușile, în frunte cu Rockstar sunt scrierile care m-au învățat cum să-mi trăiesc viața.”

(https://worldofbooksweb.com/2017/03/04/top-10-autori-preferati )

*

„Nu o cunosc pe Cristina, dar am avut impresia, citindu-i romanul, ca Ana e o parte din ea. Ca Sagri e o parte din ea. Ca si-a pus o parte din sufletul ei in poveste. Ca s-a descris intr-o oarecare masura. Ana, o Cristina din tinerete. Sagri, o Cristina de acum, mai inteleapta si care o invata pe cea tanara sa se iubeasca asa cum e si sa-si traiasca viata la maxim. Sa se bucure tocmai pentru ca e unica.

”Tu crezi ca a trai e altceva decat e de fapt. Sa traiesti inseamna sa simti, nu sa treci prin intamplari. Poti sa treci prin intamplari dar sa fii mort. Traiesti atunci cand simti ceva fata de intamplarile tale, nu cand ele ti se intampla propriu-zis.”

Sa se bucure de ”zilele noastre care nu vor mai fi niciodata”. Trecerea timpului e nemiloasa, ca esti sanatos sau bolnav. Sau poate mai ales atunci cand suferi de o boala pretuiesti mai mult trecerea lui nemiloasa si zilele care se scurg si nu se mai intorc niciodata.

Daca ai sa citesti cartea ai sa intelegi de ce spun lucrurile astea. Felul in care e scrisa, felul in care Cristina povesteste prin ochii Anei despre suferinta prin care trece o persoana cu anxietate este atat de descriptiv incat ai impresia ca traiesti si tu odata cu Ana starile ei. Ca esti acolo in poveste. Ca suferi odata cu ea. Ca te bucuri odata cu ea. Si asta este, zic eu meritul unui scriitor talentat. Sa transmita folosindu-se de cuvinte si dincolo de cuvinte, stari, emotii, sentimente.

Stii, ca un pictor genial care face un portret in cele mai mici detalii. Asta a facut si Cristina in carte. A pictat in cuvinte drama acestor persoane sensibile care ajung sa sufere de depresie, de anxietate, de alte tulburari psihice. Sa ii ”puna in randul lumii” pentru ca asa e la noi, a merge la psiholog sau mai rau la psihiatru echivaleaza cu stigmatizarea. ”E nebun”, ”nu-i normal”, ”saracul de el”.

E mai usor sa judecam decat sa intelegem pe cel de langa noi. E mai usor sa intoarcem spatele decat sa ajutam. Sa stigmatizam decat sa iubim. Sa iubim in celalalt esenta divina din noi.

”Uneori, cand nu mai poti fi tot ceea ce esti, simti nevoia sa-ti ingropi esenta sub mai multe straturi de obisnuinte, iar ea sta acolo, cuminte, pana vei considera tu din nou ca esti in stare s-o lasi la lumina”.

Ca sa te fac sa intelegi impactul pe care romanul Cristinei Nemerovschi l-a avut asupra mea ar insemna sa stam la povesti cateva zile. Sa iti spun povestesc despre acele zile in care am simtit pe pielea mea efectele unei depresiei sau ale anxietatii, ale unui atac de panica. Cum a fost in acele zile si cum am reusit sa trec peste ele. Si nu ar avea sens. Nu atata timp cat Zilele noastre care nu vor mai fi niciodata este scris pe hartie si o poti citi singur.”

(http://www.softblog.eu/2017/02/zilele-noastre-care-nu-vor-mai-fi-niciodata-cristina-nemerovschi-recenzie )

*

„Vă recomand orice carte scrisă de Cristina Nemerovschi, pentru că stilul ei este impresionant. Nu ai cum să citești o carte scrisă de ea și să nu îți rămână în minte mult timp după ce ai terminat-o. Mie mi s-a întâmplat cu romanul Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată. Vă spun sincer că mi-a plăcut absolut tot la cartea asta. Am simțit un gol în stomac atunci când am terminat-o și trebuia să mă despart de personajele pe care le-a creat Cristina.

V-o recomand din suflet!”

(http://thefictionaluniverse.blogspot.ro/2017/03/top-4-carti-scrise-de-autori-romani.html)

*

Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată este o carte bine structurată, foarte complexă, care vorbește despre o realitate pe care mulți o ignoră, vorbește despre traume care pot fi depășite, devenind totodată în partea a doua a poveștii un thriller captivant care îi va induce în eroare și îi va  ține cu sufletul la gură pe cititori, până aproape de final. Un roman care trebuie citit pentru a fi înțeles  în special de tineri.”

 (https://hyperflash.ro/zilele-noastre)

*

„Trebuie să citiți cartea asta neapărat ! M-a răvășit total. Nu găsesc cuvinte potrivite pentru a descrie ceea ce simt acum, după ce am terminat cartea. Mi-e greu să mă despart de personajele create cu măiestrie de Cristina, mi-e greu să mă întorc la propria realitate. Sunt captivă încă în povestea Anei și parcă nu mai vreau să evadez din acea lume.

Nu mai zic de finalul neașteptat, care te va lăsa mască, pentru că nu va fi nimic din ceea ce te-ai așteptat tu. Trebuie să citiți cartea asta și să descoperiți misterul.”

(http://thefictionaluniverse.blogspot.ro/2017/02/recenzie-zilele-noastre-care-nu-vor-mai.html )

*

„Ştiu prea bine ce înseamnă să te lupţi cu anxietatea, să o urăşti, să încerci să faci tot posibilul să te prefaci că ea nu există, că totul e în mintea ta bolnavă. La fel cum ştiu şi cum e atunci când o accepţi şi după foarte mult timp poţi să vorbeşti despre ea cu ceilalţi fără să-ţi mai fie teamă că nimeni nu va crede în boala asta. Da, anxietatea e o boală. Şi ştiu foarte bine ce înseamnă drumurile acasă-spital-acasă. Ştiu cum e să ieşi din apartamentul tău, să nu te poţi urca într-un lift, să cobori scările în fugă, să ajungi în faţa blocului şi să realizezi că cei patru pereţi din jurul tău s-au evaporat. Şi de aici începe totul. Tremuri, îţi bate inima prea repede, nu mai poţi respira, ţi se strânge stomacul, te uiţi în jurul tău şi încerci să-ţi imaginezi ăia patru pereţi, vrei să-ţi păcăleşti mintea, dar se pare că nu e prea uşor să faci asta. Te simţi neajutorată şi începi să plângi. Nu ai puterea necesară pentru a face altceva. Şi mai ştiu şi cum e să ajungi în punctul acela în care te izolezi şi nu vrei să vorbeşti cu nimeni, nu vrei să vezi nimic din jurul tău, nu vrei să asculţi poveştile altora, nu-ţi mai pasă. Nici de ei şi nici de tine. Te schimbi, te transformi, eşti de nerecunoscut.

Îmi place că autoarea s-a documentat în legătură cu bolile, în special anxietatea, pentru că ea e în prim-plan. Atacurile de panică sunt descrise până la cel mai mic detaliu, îmi place că este creată o legătură cu visele/coşmarurile, iar ultima parte a cărţii m-a captivat în totalitate, am fost curioasă în legătură cu finalul, nu mai aveam răbdare, dădeam pagină după pagină. Cristina a ales foarte bine în ceea ce priveşte personajul,,vinovat” (chiar nu vreau să-mi scape vreun spoiler 🙂 ) şi am fost indusă în eroare, pentru că am eu am avut în vizor pe altcineva. Iar asta mi-a plăcut la nebunie, că n-am avut dreptate şi că am fost luată prin surprindere.

Cartea e o adevărată călătorie printre gânduri, psihic, emoţii. E o carte care ar trebui citită în special de cei care cred că anxietatea e doar un moft, dar asta nu înseamnă că trebuie să le scape printre degete celorlalţi. Spuneam acum ceva timp că Rockstar e pentru mine pe primul loc, dar iată că Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată l-a întrecut.

Citiţi-o, dragilor, sunt convinsă că o să vă placă.”

(https://ciucaandreea.wordpress.com/2017/02/06/zilele-noastre-care-nu-vor-mai-fi-niciodata-de-cristina-nemerovschi )

*

Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată – am început să citesc cartea asta fără nicio așteptare, cumva convinsă totuși că știu ce urmează să se întâmple, că am ghicit „rețeta” succesului literar al Cristinei Nemerovschi și că nu mă poate surprinde nimic privitor la structură, liniile mari ale poveștii. Și m-am înșelat. Și mă bucur enorm de faptul că literatura poate face asta, să te surprindă mereu și mereu.

Încă de la primele pagini m-am gândit la Muntele vrăjit și la Pădurea norvegiană, la Thomas Mann și la Haruki Murakami, doi autori care-mi sunt dragi sincer și ale căror cărți ar putea fi folosite uneori pentru a mă descrie pe mine, cu tot inexplicabilul și absurdul din mine.

Și dincolo de tot ce poți spune obiectiv despre Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată e ceea ce ține de subiectiv: cartea asta m-a făcut să am curajul necesar să recunosc niște lucruri față de mine și față de cei apropiați. Mi-a revelat cumva că nu sunt bine așa cum sunt și că nu e o rușine în a căuta sprijin pentru rotițele care, din varii motive, nu se învârt niciodată la fel, ci extrem de păgubos pentru „proprietar”.

Și dacă a reușit să facă asta pentru mine, poate a făcut-o și pentru alți câțiva. Iar o carte interesantă, bine scrisă, inteligentă și amuzantă, care să-ți ofere și impulsul necesar pentru a face o schimbare vitală e cel puțin rară.”

(http://irrefutabilis.blogspot.ro/2017/01/impulsul-necesar-pentru-schimbari.html )

*

„Un thriller psihologic  senzational  din care iti va fi foarte greu sa te deconectezi. Autoarea reuseste cu atat de multa maiestrie sa infatiseze  povestea patrunzatore a carei eroina este Ana.

Fiecare gand, fiecare moment este descris cu foarte multe  detalii si incarcat cu o emotie puternica, incat o sa te simti ca intr-o transa.

Este genul de carte despre care ar fi pacat sa dezvalui prea multe detalii despre subiect, caci acesta trebuie descoperit si parcurs in intregime.”

(http://iubescsacitesc.ro/cristina-nemerovschi-zilele-noastre-care-nu-vor-mai-fi-niciodata )

*

„O carte foarte bine documentată. Și parcă nu din tratate sau monografii de psihiatrie, ci chiar din relatările cuiva care a fost strivit de depresie și ros de anxietate. O recomand medicilor psihiatri, în carte sunt câteva studii de caz.” (Radu Nevinglovschi)

*

„Tocmai am terminat „Zilele noastre care nu vor mai fi niciodata”, si cu siguranta este cea mai buna carte citita de mine EVER. Mi-a placut ATAT de mult… Am citit-o cu sufletul la gura in 2 zile! M-am regasit in fiecare propozitie (mai ales in cuvintele lui Sagri). Cartea a avut tot ce ii trebuie… pur si simplu a fost INCREDIBILA…” (Alex S. Daniel)

*

„Vă mulţumesc şi sper să ajungă acest roman la cât mai multe suflete care au nevoie de ea, pentru că are capacitatea de a ajuta la descoperirea interioară, dacă cititorul este deschis la aşa ceva!
Iar dacă se va ecraniza povestea asta în timpul vieţii mele (ceea ce tare mi-aş dori :)), voi fi prima în sala de cinema.
Încă o dată, mulţumesc! Faceţi lumea un loc mai bun.”

(Roxana Rocksi)

*

„Am terminat de citit cartea. M-a răvășit. Mulțumesc, Cristina, cu sufletul. Cartea ta mă face sa deschid mai mult ochii asupra celor din jurul meu, sa fiu mai profunda, mai toleranta, mai înțelegătoare. Exista drame interioare pe care nu le poți vedea din exterior.
Îți doresc mult succes pe viitor și iti multumesc ca ești.”

(Feli Șerban)

*

„Pfaaa…ce carte! „Goosebumps” pentru creier 🙂 Respect.”

(Ildiko Racz)

*

„Tocmai am terminat „Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată” si God, am rămas fără cuvinte. În viața mea n.am citit o carte mai profundă ca asta. Când am citit pe net descrierea cărții, stiam că asta e ce trebuie pentru mine. Pur si simplu mi s-a potrivit mănușă. Dar nu mă așteptam să mă marcheze aşa de tare, să-mi intre la suflet atât de mult. Am plâns atât de mult din simplul fapt că m.am regăsit in unele stări ale Anei. Si ce mi se pare fascinant e că m.am regăsit atât de mult în „Rockstar”, dar si în aceasta. Sunt Storm. Sunt Ana. Si e asa tare, ca si cum m-ai cunoaste si scrii despre mine.
Am numai cuvinte de laudă. Big hug din vârful munților!”

(Andreea Nistor)

*

“Am citit noua carte in doar cateva zile si gama de emoții prin care aceasta m-a plimbat a fost mai variată decat ce am simtit in ultimul an. Intr-adevar o carte care iti deschide ochii si te ajuta sa accepti unele lucruri, si sa iei atitudine fata de altele.
De mult timp nu m-am mai simtit atat de apropiata de niste personaje precum cele din acest roman.”

(Diana Maria)

*

„Nu credeam că după „Păpuşile” va mai fi ceva care să îi ia locul 1 în rândul marilor mele iubiri…cât m-am înşelat! A meritat din plin aşteptarea pentru „Zilele noastre…” mulțumesc pentru experiențele astea! Îmi fac sufletul să crească.”

(Roxana Lixandru)

*

„Am terminat de citit ”Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată” de Cristina Nemerovschi. Pentru mine, romanul Cristinei este un itinerariu al vindecării. Unul aventuros, frumos, cu mistere, pe alocuri, cu emoții multe, cu povești de dragoste și cu amintiri. Din cele mai plăcute. Mai ales pentru noi, cititorii.

Povestea Anei este, poate, una din cele mai frumoase și, culmea, echilibrate povești de viață pe care am avut ocazia să o citesc până acum. Cu toate că la mijloc e vorba de un mic dezechilibru emoțional, premisă de la care se începe acțiunea, parcursul Anei mi s-a părut superb, de la un capăt la altul. Povestea de dragoste dintre ea și Sin, felul cum a trecut peste greutăți, chiar și peste ea, fără să se piardă, legătura absolut adorabilă dintre ea și Cris, sora ei, dar și legătura extrem de emoționantă cu mama sa, au făcut din Ana unul din cele mai memorabile personaje ale sufletului meu.

Aparent un roman destul de lung, parcurgerea lui a fost foarte lejeră, mulțumită scriiturii extrem de naturale a Cristinei. Am urmat fiecare personaj, am încercat să-l înțeleg, ba chiar l-am îndrăgit, iar la final mi-a părut rău că s-a terminat totul. E, poate, primul roman de care-mi pare sincer rău că s-a terminat. Toate cărțile pe care le-am dus la final mi-au plăcut, altfel nu le citeam, dar acest roman, poate și datorită întinderii, mi-a oferit posibilitatea să îndrăgesc cadrul lui îndeajuns cât să-l regret, la final.
”Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată” e cartea de care ai nevoie oricând vrei să te trezești dintr-un vis urât. Citește-o! Vei afla de ce.”

(Mihai Cotea)

*

„Vreau să îți mulțumesc. Pentru că datorită ție iubesc să citesc.

Mi-am cumpărat „Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată”. Chiar înainte să scriu mesajul asta, am terminat romanul de citit. M-a marcat. Mi-a transmis toate sentimentele care există. Și cel mai important, fiind feeling-ul ăla de suspans, în care te gândești noaptea la ce se va întâmpla în următorul capitol, pentru că ești prea obosită ca să mai citești. Înainte să plec la rev, eu citeam romanul asta :))) nici nu-mi aranjam părul, nu mă machiasem și eram în pijamale. Îmi doream să termin cartea în 2016, dar n-am reușit. Era deja seară și trebuia să ajung la cabană.
Ideea e că am mai citit și alte cărți. Scrise de alți autori. Acum îmi place să citesc, mi se pare un lucru foarte genial. Să îți imaginezi tu personajele și spațiul în care se petrece întâmplarea, decorul, tot. Și îți mulțumesc.”

(Lidia Maciuc)

*

„Vreau sa iti multumesc pentru ultima carte scrisa. A fost ca si cum cineva mi-a facut un portret folosind litere in locul bine cunoscutelor culori. Abia astept sa vad ce vei scrie in continuare. Multumesc!!”

(Adda Ilies)

*

„„Zilele noastre” este un adevarat roller coster care, in opinia mea, nu ar trebui sa se termine niciodata. Anxietatea si atacurile de panica sunt descrise atat de bine incat simti ca esti in pielea personajelor si ca poti depasi momentul. Putine carti au reusit sa faca asta pana acum, sa-mi provoace astfel de „tripuri”. Mai mult, de la „Septembrie” incolo a trebuit sa pun cartea deoparte de cateva ori, sa ma reculeg. Am simtit efectiv ca ma prabusesc cand am citit capitolul in care era explicata trauma Anei, cred ca mi-au dat si lacrimile pe alocuri. Why you gotta torture me like this?!

In incheiere, „Zilele noastre” a fost prentru mine o experienta pe care nu o voi uita prea curand. Am omis sa mentionez faptul ca opera nu este doar un roman psihologic, ci si un thriller foarte bun. Goddammit, this book was too good!”

(Adelina)

*

„Acum am terminat si „Zilele noastre care nu vor mai fi niciodata”. Am fost si eu in depresie si cartea asta m a facut sa inteleg super multe lucruri despre mine, viata si viitor. E oficial, esti scriitoarea mea preferata.”

(Ioana Frum)

 

*

„Un roman absolut minunat…de suflet,de citit…”

(Diana Ciucur)

*

„Cartea este scrisă cu foarte multă substanță, autoarea oferind o mulțime de perspective asupra umanității, a psihologiei umane, a dragostei și a modului în care o tragedie ne poate schimba viețile. Ca întotdeauna, mi s-a părut că textul curge cu ușurință, iar umorul și dramatismul specifice lui Nemerovschi m-au făcut să râd, să oftez, să mă încrunt și, mai presus de toate, să ador cartea.

Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată este o emoționantă poveste de viață, spusă din perspectiva unei tinere Învingătoare, care te va face să reflectezi asupra vieții și care îți va oferi un optimism fantastic. Scrisă cu măiestrie, cartea captivează și emoționează de la început și până la sfârșit.”

(http://serialreaders.com/vezi-recenzie/1050 )

*

„Cartea mea de suflet!!!!!”

(Vlad Dăianu)

*

Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată este povestea tuturor prejudecăților pe care le scoatem la iveală când ne aflăm față în față cu oameni neobișnuiți, care nu se încadrează în standardele absurde ale societății. A spaimelor noastre vârâte adânc în subconștient, a aparențelor menite să traseze destine separate, în loc să le îmbine frumos. Este cartea oamenilor care simt prea mult și prea dintr-o dată, a învingătorilor ascunși sub măștile lacrimilor și a tuturor celorlalți, care stau pe margine și judecă, în timp ce-și ascund dezastrele sub rânjete răutăcioase.

Mi s-a părut cel mai intens și sensibil roman al Cristinei, o dovadă că poate scrie orice și despre orice, fără să-și piardă originalitatea. E lesne de înțeles de ce e unul dintre autorii pe care îi citesc cu sufletul deschis, temându-mă după fiecare pagină că povestea se va termina prea repede. I-aș reciti oricând cărțile, cu aceeași dragoste, în special Păpușile și trilogia Sânge satanic.

(http://cititoriferoce.weebly.com/romacircne537te/cristina-nemerovschi-zilele-noastre-care-nu-vor-mai-fi-niciodata )

*

„Este minunata cartea!! Am citit-o in 3 zile pentru ca efectiv nu puteam sa o las din mana! Ai toata admiratia mea!”

(Andreea Stan)

*

„Sunt multe lucruri pe care le-am învățat citind această carte. Sunt și mai multe lucruri și sentimente pe care le-am trăit.

Romanul acesta m-a readus la realitate, m-a trezit. Și m-a făcut să îmi dau seama de oamenii din jurul meu și de ceea ce înseamnă ei pentru mine.

Recomand din inimă această carte pentru că merită citită. Orice carte a Cristinei merită citită. Cine știe? Poate va vorbi pe limba voastră și vă va transmite mai multe lucruri decât ați crede. Pentru mine sunt niște capodopere, și o spun cu cea mai mare sinceritate.”

(https://worldofbooksweb.com/2016/12/24/zilele-noastre-care-nu-vor-mai-fi-niciodata-de-cristina-nemerovschi)

*

“Emoționant, dinamic şi surprinzător, Zilele noastre care nu vor mai fi niciodata a fost o lectură care a reuşit să mă convingă de frumusețea voinței de a trăi.

Am râs, am şi plâns, m-am regăsit de multe ori şi mă simt ca o învingătoare.
Nu îmi pasă. Va fi mereu greu, dar uneori poți alege să fi tu. Să trăieşti.
Ce înseamnă regretele dacă ai avut posibilitatea de a trăi, nu doar exista, nu doar să te plimbi pierdut printre alți oameni buimaci?

Meriți să fii fericit, oricum alegi şi orice alegi.” (Beatrix Ferenczi)

*

““Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată” este un ghid de căutare a sinelui pentru cei care abia se simt în stare să-și târască oasele peste încă o zi plină de greutăți și prea puțină fericire. Îți vine să te dai cu capul de pereți când te gândești că indiferent ce o să se întâmple mâine și o să fie bine, tu tot ești nevoit ca ACUM, în acest moment, să treci printr-o stare de rahat, care se va mai repeta oricum? Citește Zilele…!

Pe lângă imaginea de suprafață, de carte plină de acțiune, dramă, sens în modul convențional, Zilele… este un roman despre cruda realitate a multor oameni care se simt blocați în propria minte, se simt singuri și învinși. Nu neapărat pentru cei care merg la psiholog și au deja o etichetă cu “depresie” pe ei. Este, poate, tocmai pentru cei care refuză să creadă în astfel de boli, dar care se vor regăsi perfect în cele cinci personaje. O carte despre lupta cu viața, o carte plină de durere și traumă. Nerecomandată celor care gândesc că “tristețea” poate fi vindecată peste noapte dacă “gândești pozitiv”, totuși. Sper să deschidă ochii oamenilor asupra acestor probleme: uite că bolile mintale au și efecte fizice, ce scuză mai ai acum să spui că “e doar în mintea noastră”…?

Cristina dă muie opiniilor mulțimii, ca de obicei. Kills ’em with kindness.”

(https://cristinaboncea.com/2016/12/23/zilele-noastre-care-nu-vor-mai-fi-niciodata-recenzie )

*

„Este o carte care îți pătrunde pe sub piele cu fiecare pagină, te cutremură, te face să zâmbești, să plângi, să priveși altfel fiecare zi. O recomand!!!”

(Andreea Ban)

*

„Cartea asta m-a lasat pur si simplu fara cuvinte. Este o carte pe cat de sensibila, pe atat de realista si te pune practic pe ganduri. Te face sa te intrebi daca intr-adevar ceea ce faci tu, este cu adevarat a trai sau doar o simpla existenta, o simpla trecere a ta prin viata fara a simti, trai, iubi cu adevarat.

Nu au fost doar paragrafe, ci pagini in care pur si simplu m-am regasit total. Si pe cat de greu mi-a fost uneori sa o citesct, tot atat de greu imi venea sa o las din mana.”

(https://cristinaloveswriting.wordpress.com/2016/12/24/book-review-zilele-noastre-care-nu-vor-mai-fi-niciodata-de-cristina-nemerovschi )

*

„Dincolo de desfăşurarea firului epic, este o carte profundă, despre pierderea şi regăsirea de sine, viaţă, moarte, pasiuni, obsesii. Cu siguranţă, nu este o carte pentru cei „slabi de înger.” Citind-o, m-am întrebat: „Oare de câte Ana m-am lovit până acum, în goana mea, fără să îmi dau seama? Oare cum ar fi să întâlnesc şi eu o Sagri?”

„Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată” a fost, pentru mine, ca o revelaţie într-o zi caldă de iarnă. Nu am mai citit altă carte de Cristina Nemerovschi, dar această carte m-a făcut să vreau să le citesc şi pe celelalte. M-a făcut să analizez dintr-o perspectivă nouă tot ceea ce am scris eu, personal. Mai ales, mi-a zdruncinat puţin încrederea pe care am acordat-o „axei” lui Kafka, atunci când spunea: „I think we ought to read only the kind of books that wound and stab us.” Poate că ar trebui să citim cărţi care ne înfăţişează nouă înşine, într-o oglindă puţin întunecată. Şi mai ales care, pe lângă rana pe care o provoacă, sunt deopotrivă şi pansament pentru acea rană. Or, asta a fost pentru mine.

„Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată” le aminteşte cititorilor că, într-un fel sau altul, fiecare dintre noi suntem Învingători, chiar dacă nu ne luptăm cu afecţiuni psihice. „Zmeul” lui Sagri e depresia. Fiecare om are „zmeul” lui, aşa cum a descris Cristina Nemerovschi printr-o metaforă sugestivă. Suntem Învingători prin felul în care ni-i purtăm, în spate, fără să îi ignorăm. Prin felul în care avem curajul să îi simţim şi pe ei, nu doar lucrurile frumoase.”

(https://curlylittlewords.wordpress.com/2016/12/14/tu-ce-fel-de-invingator-esti )

*

„O carte minunata din toate punctele de vedere, extrem de bine gandita, o carte care te-ar putea face sa iti schimbi principiile asupra propriei vieti, comica, cu foarte mult umor in unele parti la care eu personal am ras in hohote. Cititi cartea asta, v-o recomand din toata inima, oficial e cartea mea preferata!! Cititi Cristina Nemerovschi pentru ca nu o sa va para rau, credeti-ma!”

(http://vladsicartile.blogspot.ro/2017/02/zilele-noastre-care-nu-vor-mai-fi.html)

*

„…voi declara cartea lunii ”Zilele noastre care nu vor mai fi niciodata”, scrisă de Cristina Nemerovschi. Este o carte care m-a marcat, pe care am simț-o aproape de mine și care m-a făcut s-o îndrăgesc pe Cristina, trecând-o pe lista autorilor români contemporani preferați.”

(http://www.softblog.eu/2017/09/booktag-lunile-anului-si-cartile-lor)

*

“O carte diferită de cele cu care ne-am obișnuit, mai ales în ceea ce privește personajul central, Ana. Ea nu e un „unicorn” în sensul în care îi vedem pe M, R, Vicky, Dora, Luna ori Storm, ci pare cea mai conformistă, mai dornică să-și găsească locul, raportat la personajele din jurul ei. Cu toate acestea, povestea ne pune pe gânduri, ne face să reflectăm la cât de neajutorați am fi dacă ne-am confrunta cu o boală psihică în România, unde gura lumii aplică pe un ton de sentință, depresiei, de exemplu, calificativul de moft.
Deși Sin nu e eroul romanului, l-am inclus în colectia mea de literary chrushes. Din nou, autoarea ne demonstreaza măiestria în crearea de portrete masculine. Ar trebui să se construiască un templu pentru ei, sunt mai aproape de zeii greci decât de muritorii de rând. 🙂
Nu în ultimul rând, ne întâlnim și cu satira socială, una dintre temele mele favorite. În acest sens, dialogul dintre hipster și fostul iubit al Anei despre tenișii „hand made” merită înrămat și expus in centrul vechi.”

(Catalina)

*

„Sunt Ana, am 22 de ani. Sunt internată intr-un sanatoriu din cauza depresie și anxietății. Am câțiva prieteni dubioși dar atât de fun. Alături de ei trăiesc emoții din cele mai intense. Râdem, plângem, fumam iarbă și jucam jocuri tâmpite…apoi un gangurit mă scoate din transa. Sunt Yana , am 30 de ani iar pauza mea de citit se termina odată cu somnul fetiței mele de 8 luni. Abia aștept sa se facă o noua oră de somn sa fiu din nou Ana. Cine a zis ca e nasol sa stai în concediu de creșterea copilului și ca nu te distrezi?”

(Yana)

*

„Mesajul cărții este viața. Să trăiești, să simți, să arzi, să experimentezi. Să te iubești pe tine mai mult decât orice, să vezi binele din orice situație. După cum am mai zis, mesajul nu este ascuns sub sute de straturi de metafore – Cristina Nemerovschi ne lovește cu toate aceste „definiții” ale vieții prin fiecare paragraf, fiecare dialog, fiecare acțiune a fiecărui personaj. Dacă vrei să înveți să trăiești, să simți că trăiești, nu să exiști, pur și simplu, citește romanele Cristinei Nemerovschi.”

(http://amaliadanciu.blogspot.ro/2017/01/recenzie-zilele-noastre-care-nu-vor-mai.html )

*

„Cristina, „Zilele” au finețea unei bucăți de Catifea Albastră. Și miros de scorțisoară. Scrii despre frici și despre durerea despărțirii definitive ca despre ceva care face, la modul cel mai natural, parte din noi. Și, dacă mă gândesc bine, chiar așa e! De ce-om fi crezând noi oamenii ca putem orice? :)) Amuzanți mai suntem…cum ne credem Zei, fără să avem niciun merit, doar ca suntem vii.
Poate de asta ne și credem Zei. Fiindcă suntem în Viață. Poate așa și e!:)
Ești Frumoasă în ” Zile”, te simt în Sagri, și-n Ana, și-n Cris, cameleonice și rebele, toate trei. O revoltă caldă, dată la analiză:), diferită complet de a lui M.
Deși mor de curiozitate, nu mai fac greșala de la „Rockstar”. Citesc încet, savurând fiecare rând.”

(Diana Purcarin)

*

„E foarte greu să vă explic ce înseamnă pentru mine această carte. Este mai mult decât o simplă alinare, este o dovadă că există speranță chiar și atunci când o pierdem pe a noastră. Ea a fost pentru mine ca o îmbrățișare de fiecare dată când o citeam, mă făcea să văd lumea cu ochi mai buni. M-a învățat că există bine chiar și acolo unde văd doar ură. Pentru mine a fost exact ca un părinte care te învață că viața nu este atât de neagră precum pare, că există fericire dacă o cauți și nu te dai bătut.”

(https://worldofbooksweb.com/2016/12/31/family-of-books-tag)

*

„Cartea asta a ta m-a… it blew my mind. Mi se intampla cand gasesc cate o carte d-asta super-misto, dupa ce o citesc sa ma cac pe mine de fericire incat sa nu gasesc cuvintele potrivite pt. a-mi exprima parerea. Intelegi tu… Nu conteaza cate sute de carti am citit, tot nu-mi iese nimic inteligent acum. Felicitari si spor la viitoarele proiecte!”

(Anca Bărbulescu)

*

Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată e mai diferită de celelalte cărți ale Cristinei. Nu mai e atmosfera plină de rock, veselă, ci ceva destul de sumbru. Iar ideile suicidale din cadrul cărții nu trebuie să vă sperie. Până la urmă, moartea face parte din noi. Din punctul ăsta de vedere, Cristina abordează totul cu naturalețe, totul este perfect normal și posibil. Aici sunt de acord cu ea!

Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată este clar altceva.”

(https://paginidezisinoapte.ro/recenzie-zilele-noastre-nu-vor-fi )

*

„Te afunzi prea tare in poveste si uiti de timp, de tot din jurul tau…nu mi s-a intamplat niciodata cu o carte pana acum.”

(Andreea Bianca)

*

„O carte foarte misto, acolo in top 10. Poate nu e pentru toata lumea, dar cum doi oameni nu citesc aceeasi carte, pe mine m-a atins unde trebuia. Cred ca am citit-o la momentul potrivit. Uneori simteam ca e scrisa doar pentru si despre mine.”

(Miruna Birtu)

*

„Încă de când aflasem de cartea asta, aşteptam cu nerăbdare să iasă şi să pun mâna pe ea. Am fost atât de fericită când în sfârşit a ajuns comanda. Am citit cam un sfert din ea şi deja o ador; e la fel de super cum îmi imaginam că o să fie (poate chiar mai super).”

(Madds Griffin)

*

„Nu am apucat încă sa termin „Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată”, am citit 124 de pagini și m-am îndrăgostit, ești minunata și ai niște idei geniale. Mi-a plăcut numele pe l-ai ales ptr Sagrada, și pana acum e personajul meu preferat. Ma bucur ca ți-am descoperit cărțile.”

(Alina Sirbu)

*

„Abia am inceput-o dar, Doamne, o iubesc.”

(Mihaela Șuteu)

*

“Când am citit prima oară scrisoarea, am plâns de m-am zguduit. Acum o recitesc. Şi aş vrea să fiu lângă mama şi să o iau în brațe.”

(Ioana Duda)

*

„Voiam sa scriu o recenzie misto, dar nu gasesc cuvintele potrivite in invalmaseala de ganduri si trairi pe care mi le-a provocat cartea asta.
Cititi-o, e despre ce trebuie.

(Brainarchy)

*

Și un fragment din carte, în lectura Andreei Ban: https://www.youtube.com/watch?v=xe4HsLMjoA0&t=5s

 

Poze de Andreea Alexe și Adina Nedelcu.

Share Button

Lasă un răspuns