„Filosofia mea este să trăiești mai întâi, și apoi să scrii”

Cristina, cărţile tale au în centru personaje adolescentine din lumea ascultătorilor de muzică rock. Îţi mai aminteşti cum ai cunoscut lumea asta, absolut neștiută de majoritatea oamenilor… simpli, să zic aşa?

– Eu am cunoscut-o, la fel ca marea parte a ascultătorilor de muzică rock, pe la începutul adolescenței. Cumva, cred că am avut și noroc, pentru că era pe atunci un lucru destul de obișnuit să te aduni în găști, să faci schimb de casete, apoi de CD-uri, să recomanzi ceea ce îți place ție, ba chiar să faci schimb de tricouri și accesorii… La fel, era cumva “cool” să fugi de acasă și să mergi noaptea în cimitir, la o votcă și un headbanging pe Cannibal Corpse. Evident, pe la 11-12 ani, când am început eu să ascult rock, nu înțelegeam chiar tot ce e de capul acestui gen de muzică, îmi plăceau în principal revolta, agresivitatea, nonconformismul, să fii împotriva lucrurilor plictisitoare și obligatorii – părinți, școală, societate. Cu timpul am ajuns să disting nuanțele, să înțeleg exact ce vor să spună oamenii ăia care compun muzica, să-mi formez propriile preferințe.

Nu știu ce s-ar fi întâmplat dacă adolescența mea ar fi început prin 2013-2014, în loc de 92-93. Acum, paradoxal, ai mai ușor acces la tot felul de muzici, dar a dispărut puțin ideea de gașcă, de oameni care se adună seară de seară într-un anumit loc și au filosofii asemănătoare de viață. Oameni care folosesc de fapt muzica pentru a comunica unii cu alții, pentru a-și transmite mai ușor sentimente.

– Dar cum ai început să scrii îţi aminteşti?

– Relativ:). Am început destul de devreme cu scrisul pentru mine, pe la 12 ani aveam un jurnal în care scriam zilnic, mult, și treaba asta a ținut până pe la 20 de ani. În paralel cu el, am mai scris proză, ceva încercări de poezie, eseuri, recenzii de cărți… tot ce-mi trecea prin cap. Am publicat prin diverse reviste, nu neapărat literare, dar nu am luat asta cu scrisul foarte în serios până prin 2007, când aveam deja jumătate de Sânge satanic terminat, și mulți mă sfătuiau să încerc să-l public, fiindcă va fi o carte mișto. Cam așa a început partea serioasă cu scrisul…

– Ai fi vrut să faci unele chestii, nu le-ai făcut, dar ai pus un personaj de-al tău să-l facă?

– În general, nu prea mi-am pus personajele să facă lucruri pe care eu nu le-aș fi făcut. Cred că literatura folosește mai degrabă ca să-ți analizezi mai îndeaproape lucrurile pe care le-ai făcut deja, să le înțelegi, decât să trăiești experiențe noi prin pielea altor personaje. Filosofia mea este să trăiești mai întâi, și apoi să scrii. Iar literatura nu trebuie să-ți suplinească experiențele reale pe care le-ai putea avea. Ea nu trebuie să fie un refugiu pentru scriitor. Bine, încă nu am omorât pe nimeni – asta apropo de experiențele pe care le au Vicky sau Corbu. Dar, în adolescență, am avut multe porniri asemănătoare cu ale lui Vicky. Dar, probabil, asta din cauză că eu, la vârsta lui Vicky, aveam tendința de-a despica firul în patru, și erau destule situații în care nu-mi urmam necondiționat instinctele.

– Uite, Vicky din „nymphette_dark99” face chestii oribile, apoi – nu se opreşte la asta, ci are gînduri şi mai şi („Eu, spre deosebire de majoritatea idioţilor, dacă n-am făcut-o încă, nu înseamnă că n-am s-o fac într-o bună zi”)… La ce personaj de-al tău ţii cel mai mult şi care-ţi displace profund?

– Cred că țin cel mai mult la M. (cu el am petrecut cel mai mult timp, și acum mă întorc din nou la o conviețuire de câteva luni cu personajul ăsta, pentru ultima parte a trilogiei), apoi la Vicky, la Ulf și Corbu din Pervertirea, la R., B., D…. De displăcut, nu-mi displace profund niciunul din personajele din cărțile mele, deși multe sunt acolo doar pentru a fi ironizate și doar pentru a crea un contrast. Dar chiar și cele nesuferite ajung la un moment dat simpatice sau, dacă nu, cel puțin ți se face milă de ele. Așa e cazul corporatiștilor, al caprei, al babei care-l inundă pe M., chiar al tiriștilor pe care se răzbună Vicky… În următoarele romane, în schimb, voi avea în rolul principal personaje nesuferite, și sunt curioasă dacă voi ajunge să țin și la ele, până ce voi fi terminat de scris.

CONTINUAREA AICI: http://tiuk.reea.net/index.php?option=com_content&view=article&id=2824