”
Niciodată nu am avut mare încredere în mine. Iar când au început zbaterile ălea în care mă mușcau dracii de pleoape de nu reușeam să le pun una peste alta, am simțit că o iau razna. La propriu. Citește Păpușile, mi-a zis. Păpușile? Da, a Cristinei Nemerovschi. Venisem de la o lansare de carte. O poezie bună. Atât de bună de m-am gândit să mă las de scris. Mi s-a frânt sufletul. Trebuia să găsesc un colac de salvare. Mereu am spus că atunci când sunt bolnavă, mănânc și căcat, numai să îmi treacă. Salvarea mea era cartea aia. Clar.
A doua zi stăteam în fața librăriei. Nu deschiseseră încă. Am așteptat vreo oră. Parcă eram o drogată ce își aștepta dealerul. Când m-am văzut cu ea în mână, tremuram. Am început să citesc pe stradă. Am citit până am ajuns la birou. Acolo am citit sub birou. Apoi am luat-o la masă și am citit în timp ce mâncam. Îi cer scuze șefului meu dacă va citi materialul ăsta, dar în ziua aia nu am muncit absolut nimic. Un mail nu am trimis. Nu aveam cum. Am citit în drum spre casă. Am citit în timp ce am scos câinii la plimbare. Nu m-am dus la sală, nu am mai mâncat, nu am scris niciun rând. Am citit. Aveam ochii roșii și mă înțepau. Nu o puteam lăsa din mână. La trei dimineața terminasem cartea.
A doua zi m-am dus la Billa. Cumpăram vinete, ardei și ceapă să fac un ghiveci. Și mi s-a făcut un dor de Luna și Dora de a trebuit să mă duc acasă și să răsfoiesc din nou cartea. Apoi mi-am dat seama că așa sunt toate personajele Cristinei. Nici nu îți dai seama cum pătrund în tine. Mișună pe acolo, iau cele mai ascunse fantezii pe care le ai și despre care nici nu știai că există și încep să se joace cu creierii tăi. De-a prinselea se joacă. Tu dai să le prinzi, să iei înapoi ce-i al tău, dar nu ai cum. Sunt mult mai rapide decât tine, mai abile, intuiesc, premeditează, îți pun piedică și râd de tine. Pe când ai obosit și crezi că nu mai poți, ai spune pas, îți dai seama că toți oamenii ăia despre care tu ai citit, ți-au devenit familie, cei mai buni prieteni, ești tu acolo. Și ești dependent.
Cum căcăt am reușit să termin Păpușile în mai puțin de 24 de ore, când mie deja îmi lipsea aerul, nu știu. Pentru că știți cum e? Te ia, te bagă cu capul sub apă și te ține acolo. Tu ai testat deja în vană, poți vreo 3 minute. Ei bine, când cineva te ține acolo cu forța, poți mult mai puțin. Pentru că te zbați, te smulgi, încerci să scapi și nu ai cum. Scrisul Cristinei te ține sub apă, faci bulbuci, și când crezi că e gata, te trage la suprafață. Doar pentru o secundă. După care te împinge înapoi. Și ești obligat să îți revizuiești toată viața.”
Continuarea aici: http://ioanaduda.ro/bag-in-vena-si-trag-pe-nas-cartile-cristinei-nemerovschi/
de Ioana Duda
