Interviuri

„Cititul te face sexy”

Un interviu în numărul 11 al revistei Negru pe Alb, realizat de Theodora Anghel, poate fi citit aici: http://www.calameo.com/read/0007344880c1df8790188

(paginile 9-11)

T.A. Ce te-a determinat să te apuci serios de scris? Categoric ai un stil cam greu de digerat pentru mulți! Ai simțit nevoia unei astfel de „revoluții” pe piața românească?

C.N. Nu, nu m-am gândit neapărat la o revoluție, ci m-am apucat de scris firesc, abordând stilul care mi-a fost mie cel mai la îndemână. Cred că atât lecturile mele preferate, cât și stilul de viața mai dezinhibat și oamenii nonconformiști în mijlocul cărora îmi petreceam timpul pe vremea în care am scris la primul meu roman, ambele au dus la scrisul meu, care a ieșit așa cum a ieșit. Nu mi-am pus problema receptării în timp ce scriam, fiindcă nici nu mi-a trecut prin cap că romanul la care lucram va fi publicat. Abia când am ajuns spre finalul lui, m-am gândit că ar fi și asta o posibilitate. Cred că scrisul serios a venit abia cu a doua carte, romanul Pervertirea, când am conștientizat că am un public, că scriu cărți care sunt citite și iubite. Primul meu roman a fost mai mult o joacă. Firește, ceva din scrisul în joacă, scrisul doar pentru mine, a rămas și în următoarele cărți. Și sper nici să nu dispară prea curând!

T.A. Dacă ai fi în situația de a crea un spot publicitar pentru una dintre cărțile tale, ce slogan ai alege pentru a-i convinge pe tineri, mai ales, să te citească?

C.N. Îmi place foarte mult sloganul acela care a fost folosit deja pentru o campanie care să încurajeze lectura: “Cărți – te fac neprost.” Mi se pare că exprimă o realitate absolută, în sensul că lectura ar putea fi singurul leac pentru situația în care se află România în prezent. Cărțile ar putea fi salvarea tinerilor; ele i-ar putea vindeca de incultură, de analfabetism, de superficialitate, de goana după lucruri materiale, cu valoare doar pe moment. Cărțile i-ar putea ajuta să-și construiască o personalitate, complexă, originală și frumoasă (e din ce în ce mai vizibilă lipsa ei, din păcate). Și cred că acest motto se potrivește foarte bine și cărților scrise de mine, pentru că asta încearcă ele să facă, în primul rând: să-l convingă pe cel care le citește, indiferent de vârstă, că e timpul să gândească cu propria lui minte, să nu accepte valorile stabilite de alții, să nu fie de acord să rămână o marionetă. Romanele mele îndeamnă la gândire pe cont propriu și libertate.
Dacă mi s-ar cere să fac eu un slogan personal, cred că ar fi undeva în genul “Cititul te face sexy”, pentru că, sincer, chiar așa mi se pare: un om care citește – divers, haotic, mult – este mult mai atractiv decât unul care s-a oprit la Capra cu trei iezi. Inteligența și imaginația, pe care indubitabil ți le sporesc cărțile citite, te transformă într-o persoană interesantă, care are multe de oferit.

cristina nemerovschi87675

T.A. Care a fost cea mai lungă perioadă pe care scrierea unui roman ți-a cerut-o, și care a fost cea mai scurtă?

Cea lungă perioadă de scriere la o carte a fost de 3 ani, dar cu pauze foarte lungi, timp în care s-a născut primul meu roman, Sânge satanic. L-am început prin 2006, l-am uitat complet o vreme, am mai adăugat câteva capitol în 2007, apoi în 2009 l-am reluat și l-am dus la capăt. Și perioada în care am scris al doilea roman, Pervertirea, nu a fost nici ea foarte scurtă, și nici lină – au fost 7 sau 8 luni destul de intense, cu multă muncă. Era cumva și firesc, pentru că am scris din trei perspective diferite, pe trei voci. Practic, am fost ca un actor care trebuie să învețe trei roluri în același timp. Cel mai rapid am scris la nymphette_dark99, cam o lună și jumătate. A fost o carte scrisă dintr-o suflare. Este și foarte direct, centrată mai mult pe acțiune și, în plus, se petrece într-o singură noapte (mai puțin pasajele în care personajul rememorează diferite scene…), așa că era chiar indicat să fie scrisă repede, ca să nu existe rupturi de stil. Probabil că, la prima vedere, s-ar putea spune că îmi scriu cărțile din ce în ce mai repede, dar nu cred că asta ar putea fi o regulă absolută; depinde foarte mult de cartea pe care o scrii, contează enorm cât de bine o simți. E foarte important să ai și liniștea necesară pentru a te dedica exclusiv ei. În viața de scriitor cred că există o grămadă de accidente, de neprevăzut – cred că poți scrie într-o stare de inspirație continuă, să meargă totul ca uns și, spre final, să ți se întâmple ceva pe plan personal care să dea peste cap totul. Eu mă bucur de o carte abia în clipa în care știu că am scris ultima propoziție a ei. Până atunci, ea rămâne doar în stadiul de proiect – poate va fi, poate nu.

T.A. Se știe că mai toți scriitorii au diferite tabieturi care-i mențin la turație maximă. Unii fumează, alții beau cafele… Care-i „combustibilul” care te ține pe tine în stare de alertă scriitoricească?

Eu m-am lăsat și de țigări, și de cafea, și nici nu m-am bazat enorm pe ele în perioada în care mă frecventau (deopotrivă cu scrisul). Momentan, sunt ușor dependentă de Cola atunci când scriu, adică îmi place să se afle un pahar cu chestia asta prin preajmă, în timp ce scriu. Dar, la o adică, mă pot descurca și fără. Mă mai ajută foarte mult muzica. Uneori, ascult o singură melodie în timp ce scriu, și chestia asta mă ține în ritm. Alteori, scriu imediat după ce am ascultat muzică.
Cred că sunt o persoană norocoasă fiindcă pot scrie la orice oră din zi și din noapte, și nici nu am nevoie de un decor special. Pot scrie aproape oriunde.

T.A. Am o curiozitate personală. Personajul Tedy, fratele lui Vicky din ultimul tău roman, „Nimphette_dark99”, mă contrariază, mă emoționează. N-aș ști să spun de ce! Cu toate că pare mult mai puternic decât Vicky, mai stăpân pe sine, eu îl percep taman pe dos, ca vulnerabilitatea în persoană. Cum ți-a venit idea unui astfel de personaj?

Și eu cred că Teddy este foarte vulnerabil. Este genul de adolescent care simte o nevoie uriașă de a fi iubit și de-a fi înțeles, de asta și rezonează foarte bine cu Vicky, sora lui. N-aș ști să-ți spun exact cum am gândit acest personaj, cred că am simțit nevoia de un alter ego pentru Vicky. Ca să o conturez mai bine pe Vicky, aveam nevoie de două personaje masculine – Dev și Tedy, între care să penduleze. Iar Vicky părea exact genul de puștoaică care are nevoie de un model, de cineva pe care să idolatrizeze, cineva la fel de rebel și sărit de pe fix ca și ea. Culmea, cum foarte bine ai observat tu, deși Vicky îl vede pe Tedy mai puternic decât ea, în realitate Tedy pare să-și tragă forța din Vicky. El este mai timid, mai interiorizat, îi este mai greu să meargă până la capăt.

T.A. În general, „dinozaurii” literaturii, cel puțin în România, nu-i primesc cu brațele deschise pe nou veniți. Cum ai resimțit tu prima ta experiență, primul contact cu – să-i zicem – elita scriitoricească?

La mine au fost cazuri extreme: câțiva scriitori care erau modele pentru mine m-au primit cu brațele deschise, m-au încurajat constant, m-au ajutat să mă fac auzită, în timp ce alții (mult mai puțini, totuși) și-au exprimat îngrijorarea față de generația tânără care vine în forță și care nu pare să respecte regulile știute de ei. Cred că am avut noroc, pentru că am întâlnit – de cele mai multe ori, întâmplător – o grămadă din scriitorii români foarte apreciați, care mi-au arătat prietenie și admirație. Au fost câteva momente minunate. Mi-am dat seama, în timp, că lumea literară este foarte diferită, privită din interior, față de felul în care se vede ea din afară. Mulți spun că marii scriitori sunt extremi de orgolioși și au rivalități față de cei la fel de buni ca ei. Ei bine, eu nu am întâlnit asta. Dimpotrivă, pe marii scriitori i-am perceput ca pe niște ființe generoase, care nu se tem de alți scriitori care scriu bine, ci, dimpotrivă, îi privesc cumva cu mândrie, cu bucurie că-i văd pășind pe același drum. Culmea, orgoliul, bârfele și invidiile sunt mai ușor de găsit la periferia lumii literare, acolo unde îi găsești permanent pe cei netalentați.
În plus, mai există tot soiul de „personaje” ce populează lumea literară, dar n-ai ști să spui prea bine ce sunt ei: uneori sunt critici literari, alteori editori, alteori jurnaliști – acești oameni de multe ori au ca singur scop să lanseze și să întrețină bârfe care să anime lumea literară. Iar bieții scriitori, de multe ori, cad în această plasă întinsă de oameni cu prea mult timp liber, și se trezesc peste noapte “protagoniști” ai unor scandaluri pe care nu le-au pornit ei.

T.A. Ai parcurs un drum lung, nu atât din punctul de vedere al timpului, cât din cel al mentalității pe care a trebuit s-o înfrângi. Ai mai lua-o de la capăt?

Aș lua-o de la capăt fără să stau pe gânduri. În primul rând, pentru că nu știu să existe altă îndeletnicire pe care s-o fac cu atât de multă plăcere pe cât îmi dă scrisul meu. Nu știu dacă aș putea face altceva, care să mă bucure și să-mi vină și atât de firesc pe cât îmi vine să scriu. Și dacă oricum, în orice lume posibilă, asta aș face – aș scrie, cred că totul s-ar petrece identic. Nu aș vrea să scriu altfel decât am scris până acum, așa că traiectoria ar fi aceeași. Mi-ar fi plăcut să fi putut scrie într-o altfel de Românie, cu mai puține prejudecăți, în care să am mai multă liniște, dar ăsta e doar un vis.
În al doilea rând, aș lua-o de la capăt și pentru că scrisul mi-a adus foarte multe lucruri frumoase. Mi-a adus atât de mulți cititori, iar asta efectiv m-a uimit peste măsură – chiar nu credeam că există atât de mulți oameni deschiși la genul de literatură pe care o fac eu. Aș scrie din nou, la fel ca până acum, pentru oamenii minunați pe care i-am întâlnit, pentru lansările unde ajung să-i cunosc, unde ne emoționăm împreună, pentru lecturile pe care le-am ținut în fața lor, pentru întrebările superbe pe care mi le-au pus, pentru cei care mi-au mărturisit că romanele mele le-au schimbat în bine viața, pentru toate lucrurile astea. Pentru voi.

afise-bookfest-50x70

T.A. Ce întrebare ai fi dorit să ți se pună de-a lungul timpului, și nu ți s-a pus încă?

Uite, cred că în subconștient mi-aș fi dorit să mi se pună întrebarea pe care tocmai mi-ai adresat-o tu, dacă aș lua-o de la capăt. Deci, acum, mi s-a pus și asta :D. În general, oamenii care mă iau la întrebări au o imaginație care dă pe dinafară, pur și simplu te bombardează, te năucește de multe ori, nu am timp să mă gândesc la ce mi-ar plăcea să fiu întrebată, fiindcă sunt prea ocupată cu răspunsurile!

Mulțumesc pentru interviu, Cristina Nemerovschi! Ai vreun mesaj pentru cititorii revistei Negru pe Alb?
Clișeic, dar nu mai puțin important.

Și eu îți mulțumesc. Desigur, le doresc să citească cât pot ei de mult, să-și descopere proprii lor autori preferați. Să scrie, atunci când simt asta, și să încerce să nu copieze, să fie ei înșiși. Să se descopere și să iubească în continuare literatura!

Share Button

Lasă un răspuns