„Citește Păpușile și vei simți un fior ajungând la pagina 270”

”

Astăzi am terminat de citit încă o carte a Cristinei Nemerovschi: Păpușile.

Cartea asta nu e despre două fete îndrăgostite, așa cum s-ar grăbi cei cu orizonturile strâmt închise să afirme. Cartea asta e despre două suflete îndrăgostite, oricât de clișeic ar suna. Nu am observat pe parcursul ei acea „mare diferență” dintre relațiile heterosexuale și relațiile homosexuale. Tot ce am observat au fost manifestările unei iubiri: complicată, tinerească, nebunească, nepăsătoare, profundă, neînțeleasă, dar iubire. De fapt manifestările unei iubiri care întâlnește moartea – o parte din ea se pierde, arde, dispare și lasă în urmă un car de amintiri greu de controlat, greu de pus în echilibru cu viața din urmă.

Trebuie să recunosc că, la început, am avut impresia că întreaga carte va fi plină de confesiuni ale Dorei, legate de cât de mult o iubea pe Luna, de cât de perfecte erau părul, mâinile, corpul, creierul Lunei. Am simțit o idolatrizare exagerată, până când mi-am dat seama că e tocmai unul din detaliile care oferă autenticitate poveștii. Când cineva iubit moare, gândurile tale se compun și descompun prin calitățile acelei persoane. Nu mai există rău pentru că moartea are putere de a anihila răul. Amintiri dureroase, certuri, jigniri, dezamăgiri – toate dispar ca și cum nu ar fi fost atunci când simți că chiar nu vor mai fi niciodată. Ne legăm extraordinar de mult de tot ce înseamnă fizic – ne amintim de corpul unei persoane ca și cum ar fi avut vreo legătură cu sufletul ei. Ne îndrăgostim de corpuri ca și cum le-am putea căuta după moarte – uite-le, zac în cimitir, împrăstiate pe fundul mărilor și oceanelor, purtate de vânt, ținute în urne de ceramică decorate. Au vreo importanță?

Nu au. Sunt seci și goale și, dacă nu ard, ajung să se descompună după legile chimiei sau ale Bibliei, precum ale tuturor animalelor. Noi, oamenii, credem că suntem speciali. Credem naiv că moartea nu ne ajunge decât la 70-80 de ani, după o lungă perioadă în care ne-am resemnat și am început să o așteptăm prin spitale și prin cutii de medicamente, când de fapt poate veni oricând, de oriunde, în cele mai stupide moduri. Citește Păpușile și vei simți un fior ajungând la pagina 270.

Despre romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război s-a afirmat că e „radiografia unui sentiment: gelozia”. Despre romanul Cristinei Nemerovschi afirm eu că e radiografia unei dureri: moartea.”

Continuarea aici: https://dssmile.wordpress.com/2015/07/28/despre-moarte-si-papusile-cristinei-nemerovschi/