Interviuri Recomandări

„Cel care alege să mă citească pe mine nu se teme să se confrunte cu fricile lui, cu partea lui întunecată, ascunsă”

Un interviu mai special, sper să vă placă!

http://www.infoapollonia.ro/cultura/cand-scriu-sunt-concomitent-toate-eu-urile-pe-care-le-am-purtat-vreodata-prin-lume-interviu-cu-scriitoarea-cristina-nemerovski/

 

Cristina Nemerovschi este o „revelație” a literaturii din ultimii ani. Cărțile ei sunt căutate, citite, ea are fani așa cum au cântăreții de rock sau actorii de cinema.

Licențiată în Filosofie, Cristina Nemerovschi a debutat cu „Sânge satanic” în 2010. Cartea s-a impus ca un „fenomen social” în numai câteva luni de la apariție. Alte volume ale autoarei: „Pervertirea” (2012), Ani cu alcool și sex (2012), „nymphette_dark99” (2013), „Păpușile”. 

10405292_979053512134597_8023819625064118808_n
Cine este Cristina Nemerovschi povestită de ea însăși?

 

C.N. – În primul și-n primul rând, un om căruia îi place enorm să scrie. Asta m-a ajutat mai mult decât pot spune să ajung unde sunt astăzi, pentru că eu cred doar în lucrurile făcute din pasiune, în cele care îți ies natural în cale, nu în cele forțate, căutate, artificiale, căznite, cele duse la bun sfârșit cu dinții scrâșniți, fiindcă “așa trebuie”. Am scris cărți care sunt atât de iubite de cititori în primul rând pentru că mi-a plăcut la nebunie s-o fac. Dacă n-ar fi existat pasiunea mea pentru scris, n-aș fi ajuns aici.

 

În rest, îmi place să descopăr oameni trăzniți, intenși, speciali. Încerc să am o viață cât mai plină, să nu refuz nimic nou sau neobișnuit, să mă bucur de fiecare clipă și să încerc să iau tot ce are ea de oferit. Cred că mi se potrivește și mie acea descriere pe care Dora, personajul principal din Păpușile, o face iubitei ei, Luna:

 

“Mai corect ar fi să spun că îi plăceau toate anotimpurile, toate schimbările, tot ce era în mișcare, viu, tot ce presupunea provocări. Tot ceea ce te punea pe gânduri. Îi plăcea la nebunie să-și cumpere haine groase și să iasă și să țipe ca un copil în prima ninsoare, chiar și atunci când se întâmpla ca ea să cadă în miezul nopții. Îi plăceau și zilele toride de vară. Să rătăcească prin orașul aproape pustiu, liniștit, amorțit; străzile pe care trecea ea, cu o cutie de suc sau de bere în mână, se animau dintr-odată, se umpleau de agitația din vocea ei. Când Luna trecea pe lângă case, copaci, câini sau copii, totul căpăta un tremur ușor, ca și cum tocmai s-ar fi trezit dintr-un somn lung, reconfortant. Îi plăceau parcurile, dar și subsolurile întunecate, unde ascultam muzică zgomotoasă și încercam să fumăm diferite ierburi, oferite de tipi sexoși care încă nu se prinseseră că eram împreună. Îi plăceau petrecerile, îi plăcea și singurătatea. Îi plăcea să se trezească la Mădă, să-și aprindă o țigară și să mângâie blana Sașei. Îi plăcea mult să facă planuri trăznite. Să cumpere cadouri neașteptate. Să surprindă oameni. Să cunoască străini, să descifreze oameni complicați. Să facă poze. Să vâslească. Să înoate. Să împace amici certați din nimicuri. Să oripileze și scandalizeze babe pe stradă sau în autobuz. Să descopere. Să înțeleagă. Să simtă. Să citească. Să cânte. Să viseze. Să-și amintească.

Lunei îi plăcea cel mai mult să trăiască.”

A29a6yG5

Ce portret i-ai face fanului tău?

 

Cititorul meu este în mod cert un om cu mintea deschisă, în căutare de provocări, de original și proaspăt. O persoană curajoasă pentru că, să recunoaștem, în cărțile mele personajele nu vorbesc întotdeauna despre lucruri plăcute, facile, ci despre adevăruri pe care uneori ne este greu să le privim în față. Cel care alege să mă citească pe mine nu se teme să se confrunte cu fricile lui, cu partea lui întunecată, ascunsă. Cineva care îmi este fan alege întotdeauna să privească realitatea așa cum este, neînfrumusețată facil, și are tot respectul meu pentru asta, fiindcă numai așa poți schimba ceea ce ai în jur, poți transforma lumea ta într-o lume mai bună: privind-o în față, oricât de greu ar fi.10421493_979053842134564_486726555847339524_n

 

Există prejudecata că eu aș scrie numai pentru adolescenți, iar această prejudecată se trage dintr-o alta, aceea că, de pildă, dacă un roman are ca personaj principal un criminal în serie, el va fi citit numai de criminali în serie. Cum o mare parte din romanele mele au ca personaje principale adolescenți, prejudecata e că doar adolescenții vor fi fanii acestor cărți. Am mai ironizat clișeul acesta și în cartea mea Ce facem cu România? Cititorii în dialog cu Cristina Nemerovschi: să spui că o carte cu un personaj adolescent e doar pentru adolescenți e ca și cum ai spune că Ursul păcălit de vulpe e doar pentru urși și vulpi. Literatura, din fericire, e ceva mai complicată de atât.

 

Da, firește că mulți cititori ai mei sunt adolescenți – ei se implică enorm în promovarea unei cărți, ei dau vestea mai departe când apare o carte “tare”, ei sunt la curent cu evenimentele, sunt prezenți la lansări, și evident că asta mă bucură mai mult decât aș putea spune. Probabil că oamenii maturi uită adesea asta, dar adolescenții și tinerii reprezintă cel mai exigent public. Un public pe care n-ai cum să-l prostești, să-i oferi ceva expirat, reciclat, o artă ipocrită. O va mirosi imediat. Receptarea lucidă și proaspătă pe care o fac ei artei ar putea fi rezumată la sintagma No Bullshit. Ei nu vor ceva care să repete ceea ce știu deja, nu vor nimic care seamănă cu ceea ce le este impus, și nu vor nici artă superficială, lipsită de semnificație și mesaj. Așa că, dacă ai trecut testul exigenței celor tineri, chiar e ceva de capul tău.

 

Dincolo de asta, realitatea este că oamenii cu mintea deschisă care mă citesc pe mine au vârste cât se poate de diferite. Și vin din toate segmentele sociale, asta mi se pare extraordinar, pentru că mi-am dorit dintotdeauna să scriu cărți care să nu delimiteze forțat oamenii, ci dimpotrivă, să îi ofere ceva fiecăruia dispus să primească.

 

Aș mai spune despre fanii mei că sunt persoane care își urmează pasiunile, și îmi dau seama de lucrul ăsta din discuțiile pe care le am cu ei. Cred că peste trei sferturi din ei au avut la un moment dat tangență cu arta: scriu, desenează, cântă, joacă, regizează etc. Sunt oameni care în general au control asupra propriilor vieți, nu se lasă manipulați, îndoctrinați, robotizați.

 

Unde te simți cel mai mult a ta?

 

Nu am găsit până acum un loc-refugiu cu adevărat, în care să fug atunci când simt că mă pierd și ca prin farmec tot ce e rău să dispară. Sunt genul ăla de persoană care atunci când e apăsată de ceva duce peste tot cu ea acea stare, și invers, când e fericită, contaminează toate spațiile prin care trece. Sigur că sunt locuri pe care le iubesc enom și în care îmi place să fiu, iar asta prinde bine scrisului meu – dacă văd un copac pe geam în timp ce scriu, mai bate și vântul, e și puțin soare, atunci e mai mult decât perfect!

 

Cel mai a mea mă simt, de fapt, când scriu, pentru că este cel mai introspectiv proces pe care l-am trăit până acum. Scrisul e cumva o înglobare a tuturor perioadelor din viața mea de până azi. Când scriu, sunt concomitent toate eu-urile pe care le-am purtat vreodată prin lume.

 

Când și care este ritualul scrisului tău?

 

O să râzi, dar n-am nici măcar ceva care să aducă de departe cu un ritual. Pot scrie oriunde, oricând, trebuie să simt doar că am ceva de spus, că nu mai pot amâna. Mă pot apuca de scris în timp ce fac mâncare sau în timp ce corectez o carte. Las totul baltă și, când am starea asta, cheful ăsta de scris, totul se leagă pe foaie fără pic de efort. Merge cu atât mai ușor cu cât cartea a stat mai mult în capul meu – îmi este mai simplu să creez personaje firești, pentru că am avut îndeajuns de multă vreme să le cunosc, iar în cărțile mele personajele fac 80 la sută din poveste.

 

În timp ce scriu, n-am niciun fel de pretenții la liniște sau intimitate, pot scrie fără probleme și dacă dărâmi un zid lângă mine J. La prima carte a fost diferit, nu puteam scrie dacă se uita cineva la cuvintele mele în timp ce erau tastate, dar acum scrisul meu și-a pierdut se pare și această ultimă pudoare, nu mă mai deranjează.

 

Dacă stau bine să mă gândesc, am un singur impediment: nu pot păși cu toată ființa în cartea mea dacă sunt certată cu o persoană care mi-e dragă. Fac tot posibilul să mă împac, și abia pe urmă scriu J.

 

De ce crezi că literatura ta prinde, de ce e ea altfel?

11391481_979053922134556_3781807067948788833_n

 

Pentru că e sinceră, vie, reală, caldă (în ciuda durității ei, pe alocuri), umană, pentru că spune ceva. Pentru că îți oferă răspunsuri la întrebările tale, numai ale tale, și e fascinant pentru mine cum fiecare cititor se poate regăsi în scrisul meu, deși cititorii sunt atât de diferiți între ei. Pentru că stârnește emoții puternice, pentru că are personaje pe care nu le uiți prea ușor.

 

Oamenii spun că îmi iubesc cărțile pentru că ele le-au schimbat viețile, întotdeauna în bine, i-au ajutat să se descopere și să înțeleagă cine sunt. Pentru mine chestia asta e o uimire continuă, fiindcă nu e ceva ce mi-am propus. E ca și cum ai primi un cadou, atunci când nu este ziua ta.

 

Dacă mă întrebi de ce cărțile mele “prind” mai bine decât ale altor autori, răspunsul cred că e destul de complicat și lung. Eu cunosc autori care ar putea scrie fenomenal, și care totuși se complac în a urma diferite modele, de a merge pe drumuri bătătorite, sigure. Se simt mai siguri pe ei dacă nu riscă. Eu n-am mers niciodată pe urmele lăsate de alții, pentru că scrisul meu a fost în primul rând un drum către mine, am vrut să pun în cărțile astea ceea ce sunt eu, nu ceea ce se aștepta de la mine să fiu. N-am încercat să semăn cu modelele mele literare, pentru că nu ăsta era scopul – nici măcar nu m-am gândit că fac literatură. Dacă, în timp ce lucrezi la un roman, te întrebi în ce curent literar va fi încadrat peste 5 ani de critici (și te întrebi altfel decât cu un zâmbet ironic pe buze), e semn că faci ceva greșit. Scrisul e mult mai intens și mai profund de atât. Poate că ăsta e răspunsul.

 

Cum se va numi următoarea ta carte și când o să fie gata?

 

Se va numi Vicky, nu Victoria, este continuarea la nymphette_dark99, deja celebra “Lolita punk”, cum a fost ea denumită. Tot cu Vicky ca personaj principal, tot la 13 ani, de data asta la 13 ani și 6 luni J.

 

Va fi gata și va apărea în luna octombrie.

 

Până atunci, însă, va mai apărea și volumul final al trilogiei Ultima vrăjitoare din Transilvania, trilogie pe care am semnat-o cu pseudonimul Anna Vary. Cândva prin vara asta va fi gata și va avea lansarea.

Interviu realizat de Nicoleta Dabija

Share Button

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *