Despre cărți Pervertirea Recenzii Pervertirea

„Arta și iluzia salvării”

„Cristina Nemerovschi a intrat în forţă în literatura română odată cu debutul ei vulcanic: Sânge satanic, Herg Benet, 2010, 2011. A vândut camioane de cărţi, a supărat critici, a salvat adolescenţi, a adunat mii de cititori în jurul ei, pe grupuri de Facebook, pe forumuri, a primit scrisori de felicitare şi ameninţări cu moartea. Ce-şi poate dori un scriitor mai mult decât atât? Şi totuşi, autoarea nu s-a oprit aici. A făcut ce trebuie să facă un scriitor autentic: să continue să scrie. La scurt timp după apariţia reeditării romanului Sânge satanic, a apărut cel de-al doilea roman al autoarei: Pervertirea, Herg Benet, 2012 (ba mai mult, la data la care scriu această recenzie avem pe piaţă a treia carte a Cristinei Nemerovschi, Ani cu alcool şi sex, dar despre asta, altă dată).

Cristina Nemerovschi confirmă prin Pervertirea că valoarea scriiturii sale nu a fost o sublimare artistică de moment şi că este capabilă de a-şi susţine proza densă şi furioasă cu noi scenarii. Autoarea lasă în urmă (deocamdată, după cum se dovedeşte) lumea lui M. şi a rockerilor din jurul său şi ne pune în faţa unor destine care, chiar dacă nu se identifică social prin apartenenţa la un grup cu preferinţe muzicale – muzica nu pare a avea o semnificaţie în acest al doilea roman -, au câteva lucruri în comun cu personajele din prima carte: sunt spirite chinuite, însă profund convinse de superioritatea existenţelor lor faţă de majoritatea conaţionalilor, vieţile protagoniştilor sunt inevitabil intercalate în matrici existenţiale, atrăgându-se şi respingându-se în inerţii peste puterile lor, şi personajele sunt, în acelaşi timp, la limita societăţii şi, spre nenorocirea lor, în mijlocul ei. Trei dintre cele patru personaje principale ale romanului – Ulf, scriitorul; Corbu, pictorul; Tara, prostituata – pleacă în căutarea celei de-a patra protagoniste, Amalia, o novice în ale sexualităţii comerciale, prinsă în acel triunghi damnat. Amalia dispare într-o zi friguroasă şi dispariţia ei bruscă instituie o criză creatoare, Ulf blocându-se în mijlocul lucrului la cel de-al şaselea roman al său, şi una universală, aşteptarea ninsorii urmărind personajele ca un soundtrack al vieţii pe parcursul cărţii.

Ulf şi Corbu se întâlnesc deseori în Cala, o hală dezafectată unde se pot retrage, ocrotiţi fiind de lumea de afară, unde pun bazele unui noi sistem de valori care să-i ajute să suporte lumea din jur, pe “păduchiuţii” cu care nu rezonează şi în sânul cărora nu pot şi nu vor să se integreze. Se botează Nemuritorii şi îşi construiesc operele de artă conform acestei inadaptabilităţi. Echilibrul lor este însă deranjat de apariţia celor două femei, prilej cu care reîntâlnim misoginismul caracteristic prozei Cristinei Nemerovschi. Abilitatea supremă a autoarei se vede în pasajele de introspecţie şi, mai ales, în construcţia şi mecanica relaţiilor dintre personaje, acţiunile acestora nefiind întotdeauna în ton cu sentimentele. Bănuim o afecţiune profundă, oarecum homoerotică, între Ulf şi Corbu, perturbată de intruziunea femeilor, cu care cei doi se implică în aventuri amoroase. Toate aceste curente subterane sunt magistral controlate de pixul (sau tastatura) autoarei.

La fel de subteran curg curentele literare, jocul cu formele și intențiile literare ale Cristinei Nemerovschi. Avem un roman de un realism crunt, actual, prins în evenimentele unei Românii recente (cu paginile despre episoadele din iarna trecută, din Piața Revoluției), avem un thriller întunecat cu accente splatterpunk (în descrierea trecutului Calei), avem un mystery noir (dispariția Amaliei și investigațiile ulterioare), avem un roman pornografic (scenele din Grotă) și un roman fantastic (aparițiile lui Moș Bărbuță fiind, pentru mine, cele mai frumoase din carte). Autoarea construiește un roman amplu, multidimensional, depășind acea furie nihilistă a protagoniștilor romanului de debut, atacând tema artistului în România de astăzi.

Într-o zi m-am gãsit într-un McDonald’s, mâncând cartofi prãjiți și sorbind tâmpește dintr-o Cola, citind ”Pervertirea” în timp ce, lângã mine, fãceau gãlãgie câțiva copii pe la 14 ani, prinși în trupurile lor ambigue, aprinși în discuții superficiale de oameni mari, agramați și bine îmbrãcați, cu interese stupide, pui de oameni cumva sortiți eșecului. Mi s-a fãcut milã de ei, de lipsurile lor; mi s-a fãcut milã de mine, de cât de mult am cãzut. M-am întrebat ce caut eu acolo; m-am întrebat încotro se duc ei. Prãpastia s-a adâncit brusc și duhoarea s-a ridicat din adâncuri și am înțeles: Nemerovschi a apãrut pentru a da tonul revoltei
împotriva superficialitãții și consumerismului.

Cãutarea Amaliei este doar un pretext, poate de aceea rezolvarea crimei rãmâne scãldatã într-o ambiguitate beneficã romanului, și ne învațã cã întotdeauna adevãratele cãutãri sunt mascate în spatele unora mundane, iar cei ce cautã prin artã nu gãsesc salvarea. Pentru cã arta nu salveazã, arta pervertește.”

A.R.Deleanu

(SURSA: http://arhiva.revistafamilia.ro – anul 2012, numerele XI-XII, prima parte, p. 43)

Share Button