„„Păpuşile” este o mărturie despre iubire dusă la extrem. Începe şi se termină cu o întrebare a cărui răspuns este vag, toată cartea este o încercare de a răspunde la această curiozitate. Dar până la urmă „La ce e bună iubirea, dacă ea nu poate salva pe nimeni de la moarte?”. Îmbină două lucruri arhicunoscute şi arhiabordate – iubirea şi moartea. Dora şi Luna sunt proiecţiile a două păpuşi din literatura pe care părinţii noştrii o adorau. Acum avem şi noi păpuşile noastre, puţin mai excentrice şi pline de umor.
Avem ocazia să fim conduşi prin călătorie de către Dora, prin ochii ei vedem totul. Din acest motiv cred că şi Luna a fost atât de venerată şi specială. Persoana iubită cum te poate vedea? Ea ne dă de înţeles încă de la început unde le-a dus iubirea, cam ce s-a întâmplat cu Luna, dar până la final tot te întristezi. Felul cum este dezvăluit crează tensiune, tensiune pe care speri s-o diminuezi şi totul să fie cu happy-end. N-a fost aşa. Am sperat degeaba. De puţine ori am ocazia să-mi văd personajul preferat în asemenea situație (da, s-o numim situaţie) şi de mult mai puţine ori chiar să mă supăr pentru acest lucru.
„ (…) dacă ar fi fost bun, abil manevrat de un regizor talentat, scena finală, decisivă, nu ar fi venit atât de brutal, nu te-ar fi luat complet pe neaşteptate.”
Desfăşurarea acţiunii este bine făcută, nu pierzi firul şi nu totul este liniar. Doar Dora îşi aminteşte toate acest lucruri, nu putea s-o facă de la început până la sfârşit perfect. Niciodată n-am înţeles acest lucru în cărţi, de aceea şi îi dau o bilă albă pentru veridicitate.
Luna este zeiţă, cum am spus şi mai devreme. Ea e specială şi face lucrurile în felul ei. Iubirea lor este aparte. Dacă aş scoate scenele mai explicite (nici 5% din carte), ar ieşi o poveste despre prietenie, o poveste despre iubire frăţească. Eu una acest sentiment am avut. Romanul dezvăluie o iubire pură în care nu văd nimic ruşinos şi grotesc. Sunt relaţii hetero urâte, aşa cum, cu siguranţă, sunt şi relaţii homo urâte. Este vorba despre perspectivă. Însă românul cataloghează tot ce îl duce dincolo de zona de comfort, ca fiind absurd. Păi într-un fel este şi normal. De ce? Exemplul meu, copil fiind, am fost curioasă să aflu care e treaba cu gay (ce e aia?), iar răspunsul nu poate avea un impact psihologic prea sănătos. Ruşinos. Câh. Prostie. Înjurături. Suntem un popor în care preconcepţiile sunt cele care domină. Este cinstit să bârfeşti pe oricine, dar nu să iubeşti. Biblia condamnă Sodomia. Dar care e treaba mea ce face vecinul de lângă mine sau doi îndrăgostiţi într-un parc? E Biblia mea, religia mea, credinţa mea. El poate crede în ce doreşte. Suntem liberi, nu? Nu totul este despre libertate acum? Ar trebui să avem liberul arbitru. Eu cred că pot ajunge în rai sau iad, alt om poate crede că se reîncarnează în fluture.”
Recenzia întreagă, aici: http://palarisme.ro/chef/carti/94-drama/656-recenzie-papusile-de-cristina-nemerovschi
0 comments